Ultima actualizare: azi, 16:46
Locale

VIDEO. Un tânăr medic din Satu Mare, în prima linie împotriva COVID-19

Un tânăr medic din Satu Mare se află în prima linie împotriva COVID-19. Mihaela Sava are 31 de ani, este medic la Spitalul Universitar din Basel și face parte din Rețeaua de Solidaritate, o mișcare care unește sute de specialiști români din toată lumea.  Ea a acordat un interviu Irinei Păcurariu în care a vorbit despre COVID-19.

Ea a copilărit în comuna Socond, județul Satu Mare, iar acum este specialist în unul dintre cele mai prestigioase spitale ale Elveției.

“Am plecat din România în 2012, am fost voluntar în Togo pentru câteva luni și când m-am întors am început rezidențiatul pe medicină internă în Germania, la clinica universitară din Essen. Apoi mi-am făcut studiile în Politici de Sănătate la London School of Hygiene & Tropical Medicine și de un an jumătate sunt la Spitalul Universitar din Basel pe Secția de Boli Infecțioase și Controlul Bolilor Infecțioase”, a precizat aceasta.

Mihaela Sava are 31 de ani, este medic la Spitalul Universitar din Basel și face parte din Rețeaua de Solidaritate, o mișcare care unește sute de specialiști români din toată lumea. 

“Aici, la Basel, în Elveția, am internat toate primele cazuri, voiam să cunoștem pacienții: am aflat despre epidemia de coronavirus când am venit din vacanță, la mijloc de ianuarie, știam că nu e doar o problemă în China  și că în curând va ajunge și la noi. Primele cazuri aici, în Basel au apărut pe 26 februarie.

Colegii de la virologie au început să lucreze la un test PCR. Din foarte multe articole de specialitate știam că principala problemă care se punea din China era eficiența și adecvarea testelor, așa că ne-am pus problema de la început să obținem variante îmbunătățite.

Avem acum un test RT-PCR in house, dezvoltat, cum spuneam, de colegii de la departamentul de virologie și la început am comparat rezultatele cu testele care la nivel național se făceau la Geneva iar la nivel European la Berlin. Între timp ne-am dat seama că testul pe care colegii noștri l-au dezvoltat funcționează foarte bine și acum ne permitem să testăm în masă. De la început suntem aceeași echipă care lucrează constant pentru stabilirea protocoalelor și a tratamentului și citim în fiecare zi tot ce apare  în publicațiile științifice, suntem la curent cu tot ce se publică, ne actualizăm concluziile cu fiecare caz”, a mai spus Mihaela Sava.

Întregul interviu îl puteţi citi aici.

Un comentariu

  1. Lili Răspunde

    Felicitari, succes si sanatate maxima Mihaela!
    Suntem mandrii de tine si de multi alti medici fie ei si de peste hotare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.