Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Acordul dintre MAI și BOR, modificat. Polițiștii nu mai distribuie Lumina Sfântă

Acordul dintre Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă a fost modificat. Ministrul Marcel Vela a anunțat miercuri seara că a avut o întâlnire cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe, în urma căruia a convenit noi măsuri pentru distribuirea către populație a Sfintelor Paști și a Luminii Sfinte.

Slujbele se vor desfășura fără credincioși, în timp ce Sfintele Paști și Lumina Sfântă vor fi distribuite populației, la cerere, de către personalul clerical însoțit de maximum cinci voluntari, care vor avea echipament de protecție. 

Pâinea sfințită (Paștile) se va distribui la domiciliul credincioșilor vineri și sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 17:00, și în prima zi de Paști, între 6:00 și 12:00, iar Lumina Sfântă se va distribui sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20:00.

Oamenii vor primi Lumina Sfântă și pâinea sfințită din pragul casei sau de la fereastră, iar în cazul blocurilor de locuințe, va fi desemnat un reprezentant care va avea echipament de protecție și care va distribui apoi celorlalți vecini.

Modificarea vine după ce președintele Klaus Iohannis a cerut revenirea asupra acordului: „Stați acasă! Altfel, după sărbători vom avea înmormântări!”, a avertizat președintele.

Un comentariu

  1. obiectiv Răspunde

    Ştie cineva dacă trebuie făcută şedinţă cu asociaţia de proprietari pt. desemnarea persoanei care va fi de gardă toată ziua pt. a fi pe fază când vine pâinea sfinţită? Da’ cu lumânarea? Ce facem cu lumânarea? O stingem? După cât timp?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.