Ultima actualizare: azi, 20:42

Locale

Dosar penal pentru un sătmărean care a fugit din izolare ca să-și viziteze fosta soție

Biroul de Informare şi Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, este abilitat să comunice următoarele:

La data de 09.04.2020 la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a fost înregistrat dosarul penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 a1in.2 din C.pen., ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare penală.

În data de 06.04.2020, organele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul B.V a părăsit imobilul în care era izolat, trecând peste o fundație de gard, în fața imobilului în care locuieşte fosta soție împreună cu cei doi minori, pentru a lua un telefon mobil de la aceasta şi o legătură de chei auto.

Urmărirea penală este efectuată de lucrătorii de poliție judiciarã din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare – Biroul  de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate in cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanțiilor procesuale, precum şi a prezumției de nevinovăție.

Sursa: Comunicat de presă Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.