Ultima actualizare: azi, 15:08
Locale

FOTO. A fost semnat contractul pentru construcția celui de-al treilea pod peste Someș

A fost semnat contractul pentru construcția celui de-al treilea pod peste Someș. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

,,Am semnat astăzi contractul cu compania austriacă Strabag pentru construcția Pod peste râul Someș – amplasament str. Ștrandului. Valoarea contractului este de 141.643.292,84 lei fără TVA. Lucrările se vor începe în luna mai a acestui an, iar termenul estimativ de finalizare este anul 2023”, a anunțat edilul-șef.

Primăria a parcurs în ultimii 3 ani pașii concreți pentru realizarea acestei investiții:

  • la sfârșitul anului 2016 a fost licitat proiectul tehnic, care a fost finalizat în 2018 de către compania NV Construct Cluj
  • decembrie 2017 a fost semnat contractul de co-finantare cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pe PNDL2
  • în 2017 au fost realizate și plătite exproprierile
  • în 2019 a fost lansată licitația pentru execuție, care a fost adjudecată de compania Strabag

Podul prevăzut peste râul Someş face legătura între Bd. Independenţei, cartier Gelu de pe malul stâng şi Bd. Henri Coandă de pe malul drept, şi se suprapune peste str. Ştrandului.

Podul amplasat în continuarea străzii Ştrandului va prelua o parte importantă din traficul ce se desfăşoară între zona de nord şi zona de sud a municipiului Satu Mare, reducând considerabil traficul actual de pe podul Decebal. Noul pod oferă şi posibilitatea preluării traseului drumului european E 81 care în prezent se desfăşoară pe podul Decebal.

15 comentarii

  1. b Răspunde

    bravo păcat că nu osă mai circule nimeni peste pod nu vor mai merge oamenei la muncă că nu au unde

  2. Satmarean Răspunde

    Felicitari si Doamne ajuta.

  3. Adrian Cozma Răspunde

    Felicitari domnule primar. Cel mai bun primar ever !

  4. 😁😁 Răspunde

    @Cozma

    Du-te si arunca-te cu el in Somes. De 30 ani nu sa facut nimic in oras, toti au fost de rahat. Un pod on alte Tari se construieste max un an cum ar fii asta de peste Somes.
    Asa ca lasa-te cu Gaborka.

  5. Mirella A. Răspunde

    Macar acest primar face ceva pentru acest oraș.Altii ce au facut?

    • y Răspunde

      Primarul din Baia Mare a luat banii de la biserici (oricum acum e inutil) și ajută oamenii nevoiași acum în criză. Nu ajunge sigur dar tot e ceva. Primarul nostru de două săptămâni se roagă, se ceartă și poartă corespondență cu Florisal și cu n instituții cum, ce și mai ales cine să facă dezinfecția orașului! De două săptămâni! 😤 Florisal dă în scris că nu are chef să facă!
      Explică cineva la băiatul ăsta ce înseamnă stare de urgență?🙏 Mulțumesc! Se vede că nu a făcut armata!
      Baia Mare are gospodar, noi nu știu ce avem.
      PS. Când vor fi alegeri locale odată și odată să nu cumva să mergeți la vot!!! Stați în casă ca acum!
      Nu mă interesează pe cine puneți ștampula. Dar dacă vreți un oraș plăcut căutați să alegeți un gospodar! Deja nu se mai poate.

      • Okostojas Răspunde

        Mondj egy “gospodar primar”-t es arra fogol szavazni! Varj, segitek neked: NINCS! Es ezt te is tudod! Akkor miert szellozteted hiaba a szad? 🤮

        • y Răspunde

          Este dar nu ajunge să fie propus. Înțelegi? Și data trecută a fost unul care poate merita mai mult.

      • Decibali Răspunde

        Bravo,un primar ce-i place paharul si bate mult din dinti.
        “Se vede că nu a făcut armata!”
        De aia avem pe strazi plin de “fetite”. Tineri iresponsabili,care cred ca lumea e a lor…o gramada dintre ei cu un pic de armata ar fi altfel.

      • Baba Novac Răspunde

        In Satu Mare din 2008 nu se da nici un ban cultelor religioase. Foarte bine. Asa ca nu mai veniti cu astfel de exemple

  6. sss Răspunde

    DE unde p.m. au astia masti si manusi ?

    • cârcotaş Răspunde

      Ei, de unde… Şi-a adus fiecare de acasă masca ,,de festivitate/semnare contract”(toate sunt diferite), un fel de ,,costumul cel bun” pt. nuntă.

  7. Kovacs Katalin Răspunde

    Primarul Kereskenyi a trimis proiectul podului la Bucuresti cu un pasager care calatorea de la Satu Mare la Bucuresti. Pasagerul a uitat proiectul in avion, si a fost gasit de femeia de serviciu care facea curatenie in avion. Asa grija are primarul Kereskenyi de Satu Mare !!!!

  8. Matrozul Răspunde

    Unde este Adrian Cozma ? S-a refugiat din nou la fermă? Băiatul ăsta a lucrat 5 zile în ultimele 2 luni.

    • ... Răspunde

      Are o misiune, trebuie să se salveze pentru posteritate. Apoi să vezi tu cu ce esplicații va ieși la interval după. S-ar putea să aibă surpriza ca majoritatea să nu mai fie curioși de el. Eu unul cel puțin asta sper. Oricum acum a picat testul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.