Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Solidaritate în 3D: Elevii din Satu Mare fac măști refolosibile pentru cadrele medicale

Echipa de robotică B-Robo Team, dar și celelalte echipe de robotică din Satu Mare, și-au unit forțele și sunt alături de personalul medical în lupta împotriva coronavirusului. Voluntarii vor primi în curând o imprimantă 3D profesională, însă până la sosirea noului aparat, au realizat câteva măști ce au fost trimise spre testare. ,,Nu vom câștiga premii precum Design Award, Inspire Award, Connect Award, Motivate Award sau altele, dar vom câștigă un premiu mult mai important VIAȚA! Luptăm pentru VIAȚĂ!”, spun cei de la B-Robo Team.

,,Asta am decis, atât membrii echipei B-RoboTeam Satu Mare, cât și cei din celelalte două echipe de robotică din oraș, dar și din țară și chiar din lume, atunci când au început să își folosească abilitățile, timpul, imprimantele 3D și alte resurse pentru confecționarea materialelor de protecție necesare luptei cu această pandemie.

În orașul nostru a apărut un grup de inițiativă coordonat de medicul Radu Borlan, grup  format din specialiști, doctori, informaticieni, ingineri, elevi, profesori, într-un cuvânt voluntari dornici să se implice. Parte din acest grup suntem și noi, membrii echipei de robotică B-RoboTeam.

Pe lângă munca extraordinara de voluntariat în producerea prin printare 3D a vizierelor membrii grupului au venit cu soluții practice și rapide pentru optimizarea producției și desigur lărgirea paletei materialelor de protecție pentru cadrele medicale. În continuare ne propunem producerea de măști printate 3D refolosibile prin schimbarea filtrelor și sterilizare”, spun cei de la B-Robo Team.

În această luptă s-au implicat și cei de la Alu Menziken, care au achiziționat pentru voluntari o aparatură profesională, care face mai ușoară munca celor ce printează măști și viziere.

,,Alături de noi, și alături de cei din linia întâi, ALU MENZIKEN ne-au făcut posibilă achiziționarea unei imprimante profesionale originală 3D PRUSA din Cehia, mult mai performantă care ne va permite să printăm obiecte de o calitate superioară și într-un timp scurt.”

În așteptarea noii imprimante, un membru al echipei a făcut proiectul 3D pentru măști printate refolosibile prin schimbarea filtrelor și sterilizare. S-au realizat și câteva prototipuri care au fost date spre testare cadrelor medicale, iar feedback-ul a fost unul pozitiv. 

,,Mulțumim tuturor celor implicați, elevi, părinți, profesori, parteneri media și societăți comerciale din oraș care sunt alături de noi, ne susțin și ne încurarajează în demersul nostru pentru acțiunile umanitar-caritabile.” 

6 comentarii

  1. Adi Răspunde

    În această activitate este implicată Papici Marcela care cere donații in conturi personale şi cu #partide politice işi majoreză veniturile pe timp de criză . Să le fie ruşine dacă fac aşa ceva .

    • Lili Răspunde

      Sesizeaza DNA-ul daca vad ca esti asa de bine informat altfel esti complice!! Sau nu mai esti asa de sigur acum dupa ce ai aruncat acuzatii cu vidanja?? Rusine sa iti fie!!

    • Misi Răspunde

      Dar a fost plin fecebook-ul cu domnul Ciocan de la Plus şi domnul Borlan ,care se implică şi ei .Este clar o manevră politică totul este pentru aşi mări veniturile.
      Ce donații sunt acelea când ceri bani pentru ele .Ruşine să vă fie .

      • lot10games Răspunde

        Eu m-am convins cum e cu donatile si organizatile “non-profit”. Recent am dat de o organizatie “non-profit” care afirma ca sustine dezvoltatorii de jocuri autohtoni. Dupa ce i-am contactat , am aflat ca ei de fapt vor bani. Cateva sute de euro , ca sa devin membru al organizatiei respective. Plus ca nu ma promoveaza cu absolut nimic. Dupa ce o sa am 1 milion de descarcari la aplicatii , pun pariu ca o sa imi afiseze si ei jocurile pe pagina lor. Dealtfel, mi-au cerut tot felu de conditii ca sa imi afiseze jocurile pe pagina lor de cacao de care nu a auzit nimeni. Putini fac acte caritabile cu adevarat, fara sa aiba interese. Niste satmareni au strans acu cateva zile zeci de saci de gunoi de pe marginea somesului in apropierea cartierului M16. De ei nu o sa auziti si nu o sa vedeti stiri, decat daca se afla in spate ceva om cu interese.
        Priviti video-ul: https://youtu.be/KMYgmqCuPYw

  2. Adi2 Răspunde

    Puteti fi siguri ca nu se intampla asa ceva! Nu are nicio legatura activitatea echipei cu ceea ce spuneti in mesajul anterior. Pe de alta parte, d-na Papici este o persoana foarte implicata si dedicata, iar toate fondurile stranse in contul asociatiei la care este dânsa este presedinte sunt directionate in totalitate catre cauza pentru care s-au strans acestea.

    • ...?#@!....ățopi Răspunde

      Da. Dânsa e o sfântă! Pot mărturisi asta fără excepție toate angajatele și toți angajații spitalului cât timp ea a fost manageră acolo! Oare? Ia să vedem ce a făcut la spital cât timp a fost șefă?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.