Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Medicii sătmăreni nu pot folosi aparatul de testare COVID-19. O componentă s-a pierdut pe drum

Medicii sătmăreni nu pot folosi aparatul de testare COVID-19 pentru că o componentă s-a pierdut pe drum, titrează Europa Liberă.

De mai bine de o săptămână, medicii sătmăreni care ar fi trebuit să înceapă testarea la nivelul județean pentru noul coronavirus stau pur și simplu degeaba. Și asta pentru că o componentă esențială a aparatului de testare, un extractor banal, n-a ajuns nici în ziua de azi la ei.

„Ar fi trebuit să ajungă încă de la începutul lunii, pe 1 sau 2 aprilie, însă nici azi, la aproape o săptămână, nu l-am primit. Stăm toți și ne uităm la aparat în timp ce oamenii se îmbolnăvesc și mor!”, a declarat un cadru medical din cadrul spitalului, sub protecția anonimatului, pentru „Europa Liberă”.

Practic, linia de testare Real Time PCR a fost mutată la spitalul județean de la Direcția Sanitar-Veterinară a județului, care avea în dotare două astfel de aparate. Doar că anumite componente, cum ar fi acest extractor și kit-urile de testare, au rămas în sarcina spitalului județean să le comande.

„Au comandat extractorul, însă în momentul în care el n-a ajuns, ar fi trebuit să se replieze imediat și să comande kit-uri de testare manuală, ca să putem lucra manual, chiar dacă mai încet, dar măcar lucram zilele astea. Nu stăteam degeaba și ne uităm la aparat”, a declarat aceeași sursă medicală.

Reprezentanții Spitalului Județean Satu Mare recunosc că există o problemă, însă dau vina pe firma de la care au achiziționat componenta pentru aparat. Mai mult, aceștia au fost mai preocupați să afle numele sursei și mai puțin să remedieze problema.

„Da, într-adevăr această componentă a întârziat. Ar fi trebuit să ajungă la noi undeva prin 1-2 aprilie, însă, din câte înțeleg de la firma de echipamente medicale, acesta (n.r. – extractorul) a fost livrat din greșeală din Franța la Londra în loc de Satu Mare”, a declarat, pentru Europa Liberă, șeful serviciului de achiziții din cadrul Spitalului Județean Satu-Mare, Vlad Coza. Acesta a dat asigurări că purtătorul de cuvânt „va reveni cu explicații complete în scurt timp”.

Într-un răspuns trimis Europa liberă de managerul Spitalului Județean Satu Mare se precizează că ”s-a luat legătura zilnic cu firma câștigătoare, iar aceasta ne-a comunicat că și ei, la rândul lor au luat legătura cu firma de curierat și că depun toate eforturile ca extractorul să ajungă cât mai repede în țară”.

Promisiunea, spun reprezentanții spitalului, este că piesa lipsă va ajunge azi, 6 aprilie, ora 22.00.

Articolul integral poate fi citit pe Europa Liberă

6 comentarii

  1. cârcotaş Răspunde

    Trebuia făcută o comisie de analiză!!!!! (În momentul momentul în care EL n-a ajuns…pt. că se pare că există un astfel de moment).

  2. altu fără bmw Răspunde

    Îmi pare bine că cineva din redație mi-a citit comentariul anteriorde la celălalt articol și repede a încropit un material nou. Să cer drepturi de autor? Mă mulțumesc și cu plata în natură. Spirt, dezinfectant, mască de protecție și bineînțeles drojdieeee. Hârtie igienică am destul.😜😉Hai că glumesc.

  3. mocanu Răspunde

    interesant…

  4. Garuboz Răspunde

    Cin e este menejer (menajer)la spital s-a faca analiza ca femeia de servici este vinovata.

    • c-block Răspunde

      Marele menajeru’ de la spital s-a “achitat” de toate cele cât a fost directoraș la DGASPC. Nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i pute, nici cercetat nu a fost (de ex. adopții internaționale). Deci ccum e tocmai bun să fie acolo unde este! Ce te face să crezi că se dorește rezolvarea situației? Să funcționeze? În paranoia asta autoritățile pot să ne vâre pe gât tot ce doresc și noi înghițim fericiți tot. S-ar putea ca să și aplaudăm!

  5. Adrian Cozma Răspunde

    Piesa a fost pierduta de seful de la Transport-Aprovizionare, Vlad Coza, pus mare sef de Marcela Papici si ALDE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.