Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Peste 180 de sătmăreni prinși pe străzi fără justificare, în ultimele 24 de ore

Peste 180 de sătmăreni au fost prinși pe străzi fără justificare, în ultimele 24 de ore. Polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 330 de mii de lei.

În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 188 de sancțiuni contravenționale în valoare de 336.300 lei persoanelor care nu au respectat prevederile art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

Pe parcursul zilei de ieri, 3 aprilie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 120 de agenți economici, de pe raza județului Satu Mare fără a fi identificate nereguli.

În perioada 03.04.2020, ora 07:15 – 04.04.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 366 persoane, toți transportatori marfă. O  persoană care a revenit în țară din zone care impun carantinarea a fost transportată într-un centru de carantină, 126 persoane au intrat în carantină la angajator, 110 în izolare la domiciliu și restul în alte spații locative.

La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 33 de persoane, toate au intrat în izolare la domiciliu.

Până la data de 03.04.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 705 persoane.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

2 comentarii

  1. pericol Răspunde

    Nu inteleg un lucru, si voi sesiza in scris si catre politie: de ce pune mana politistul pe hartia mea? Oare dupa fiecare cetatean verificat schimba manusile? nu prea cred. El este protejat purtand manusi, dar hartia mea este atinsa cu acei manusi, cu care a atins si alte zeci-sute de acte, posibil unele contaminate.
    DECI CEA CE FAC DOMNII POLITISTI ESTE EXACT ZADARNICIREA COMBATERII EPIDEMIEI, cea ce inseamna DOSAR PENAL. !!!!!!!!!!!!!!!

  2. Anonim Răspunde

    Lipește actele de geamul lateral cu mana sa poată citi de către organul de control.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.