Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Peste 800 de teste pentru depistarea COVID-19, efectuate la Satu Mare

Prefectul Radu Bud a condus astăzi o ședință alături de reprezentanții structurilor M.A.I. în cadrul căreia s-a analizat gestionarea situației de urgență provocată de COVID-19 la nivelul județului Satu Mare în perioada Sărbătorilor Pascale.

Situația la nivelul județului este una stabilă, numărul persoanelor aflate în carantină și izolare la domiciliu este în scădere pronunțată la această dată, ceea ce permite suplimentarea efectivelor forțelor de ordine, respectiv o prezență mai vizibilă în stradă a forțelor. Până la această oră, potrivit DSP, s-au efectuat 819 teste, fiind testate 756 persoane, dintre care 46 pozitive.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, s-a constatat o scădere a numărului de persoane care au intrat în țară în perioada Sărbătorilor Pascale, în schimb traficul rutier de marfă înregistrează parametri ridicați, ceea ce înseamnă că economia funcționează.

În această perioadă, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare se confruntă cu o creștere a solicitărilor de eliberare a adeverințelor care certifică finalizarea perioadei de izolare/carantinare, necesare persoanelor care doresc să se reîntoarcă la muncă în străinătate.

Având în vedere că România se află în stare de urgență până la data de 14 mai, prefectul Radu Bud a solicitat efectivelor Ministerului Afacerilor Interne să rămână la fel de vigilente, să păstreze același ritm susținut al activităților specifice și să acționeze profesionist în coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI).

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

Un comentariu

  1. Codurosu Răspunde

    Va cred..ca si eu mai mint din cand in cand !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.