Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Zeci de sătmăreni sancționați pentru nerespectarea restricțiilor. Amenzi de peste 47.000 lei

Zeci de sătmăreni au fost sancționați pentru nerespectarea restricțiilor, în ultimele 24 de ore. Polițiștii au aplicat amenzi de peste 47.000 lei.

În cursul zilei de ieri, 25 aprilie, 110 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 25 aprilie, polițiștii au aplicat 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 47.725 lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

În perioada de referință au fost efectuate 612 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

De asemenea, două societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constate nereguli.

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare

6 comentarii

  1. Cetatean Răspunde

    Si cate din ele sunt plătite??? Degeaba se dau amenzi daca nu se plătesc? Cei care nu au nimic pe nume nu pot fi strânși cu usa să plătească. Si amendați au fost cam.aceasta categorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.