Ultima actualizare: azi, 22:30
Naţionale

Câte persoane pot participa la nunți, botezuri sau la o petrecere în apartament

Ministrul Internelor Maracel Vela a precizat, într-un video pe Facebook, că numărul maxim de persoane care pot fi invitate la o aniversare sau o onomastică, dacă evenimentul este organizat într-un apartament, este de 8, titrează Digi24. Pentru evenimente care implică o slujbă religioasă, nuntă, botez sau înmormântare, numărul maxim al celor care pot participa este de 16.

„Limita de 8 persoane se referă la spații închise, de exemplu, într-un apartament cineva dorește să își țină ziua de naștare, sau de nume, cum este astăzi (nr. joi) ) de Sfinții Constantin și Elena. Pentru a reduce riscul, în spațiile închise, în apartamente, evenimentele personale să nu fie organizate cu mai mult de 8 persoane. (…) Evenimentele de familie se pot organiza cu 16 persoane, cele personale, de familie, care țin de slujbe religoase”, a explicat ministru pe Facebook.

Marcel Vela a precizat că măsura a fost luată pentru a reduce riscul răspândirii virusului, dar și pentru a limita riscul ca o persoană care s-a aflat în apropierea unei persoane infectate să nu fie nevoită să stea în autoizolare pentru 14 zile.

„De la 1 iunie, din 15 iunie, dacă totul va fi în regulă, evident se va reamenaja și această regulă”, a declarat Marcel Vela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.