Pompierii au fost solicitați astăzi pe strada Grozăvescu din municipiul Satu Mare după ce o bătrână nu a răspuns la ușă. Una dintre vecinele femeii s-a speriat și a sunat la 112, potrivit informațiilor PortalSM.
Pompierii au fost nevoiți să intre pe geam pentru a ajunge la bătrână.
„Pompierii au intrat pe geam și au găsit o femeie în vârstă de 69 de ani, în pat, în stare de conștiență. Suferise un puseu de tensiune. Avea și alte probleme de sănătate, și echipajul SMURD a transportat-o la UPU Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ISU Satu Mare, Adriana Pop, pentru PortalSM.