Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Prefectul cere accelerarea lucrărilor la centură. Noul pod ar putea fi terminat până la toamnă

Prefectul cere accelerarea lucrărilor la centură. Mobilizarea constructorului ITINERA SpA pe șantierul ”Varianta de Ocolire Satu Mare” a fost verificată astăzi, 18 mai, de către prefectul Radu Bud și directorul adjunct din cadrul DRDP Cluj, Vasile Sabău, în prezența dirigintelui de șantier Giorgio Gasparetto. Ulterior vizitei pe teren, a avut loc o ședință de analiză cu directorul general regional la DRDP Cluj, Eugen Cecan, reprezentantul ITINERA, Giovanni Demicheli, managerul de proiect Fernando Lopes și consultantul responsabil de calitate, Ioan Câmpean, la cabinetul prefectului.

Cu toate că lucrările se desfășoară conform graficului stabilit, în special execuția lucrărilor complexe de la pasajele denivelate și podul peste râul Someș, prefectul consideră că această perioadă este prielnică pentru o mobilizare mai bună, existând atât frontul de lucru, cât și resurse disponibile.

Prefectul și directorul regional au solicitat constructorului un grafic de lucrări accelerat pentru a se asigura că până la toamnă va fi dat în exploatare cel puțin tronsonul care leagă prin noul pod peste râul Someș DN 19 Satu Mare – Carei de DN 19A Satu Mare – Petea, respectiv până la data de 23 iunie 2021 întreaga lucrare va fi finalizate.

Cu excepția viitorului pasaj peste calea ferată dublă Satu Mare – Halmeu/Baia Mare, unde se așteaptă relocarea conductei magistrale de gaz metan pentru începerea lucrărilor, celelalte nouă lucrări complexe de traversări au stadii de execuție avansate și foarte avansate.

Săptămâna viitoare, reprezentanții beneficiarului se vor afla din nou pe șantier, urmând să convină noile termene împreună cu constructorul. Fiind unul dintre proiectele guvernamentale de importanță majoră pentru dezvoltarea municipiului și a județului, prefectul rămâne angajat într-o susținere totală pentru finalizarea la termen a acestei lucrări, cu respectarea condițiilor de calitate și siguranță.

3 comentarii

  1. Pe umeri pletele-i curg rau... Răspunde

    Boss,tu ești tâmpit rău !Stadiul actual este undeva la 60 la suta,unde vrei tu sa se circule din toamna? Ești un politruc mincinos și mai și minți prost! Abia acum începe munca de finețe ,nu ca cu munca bruta au încheiat,mai au și din asta o grămada!Habar nu ai de nimic doar faci valuri,îți stătea mai bine in vitrina la cafenea !

  2. Nha Răspunde

    Pe romaneste “fix p..a”! Nu se lucreaza mai nimic . De-a lui tarr ce mai lucreaza cu betoane . Retelele electrice de inalta tensiune stau bine mersi pe “ centura “ ! 5 ani vor dura lucrarile ( a trecut 1,5 )!

  3. ciprian Răspunde

    Asta ca de fapt si altele “promisiuni” sunt o manipulare grosolana a asteptarilor satmarenilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.