Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Traficantul care cultiva cannabis într-un apartament din Satu Mare a fost arestat

Traficantul care cultiva cannabis într-un apartament din municipiul Satu Mare a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept.

Acesta a fost reținut în cursul zilei de luni după perchezițiile efectuate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Soluția pe scurt:

,,Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare, formulată în dosar nr.54/D/P/2020. Dispune arestarea preventivă a inculpatului R.D.C, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de- trafic de droguri de risc, prev. şi ped. de ar. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 , deținere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prev. și ped, începând cu data de 19.05.2020 până la 17.06.2020, inclusiv. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.”

După perchezițiile efectuate de procurorii DIICOT, alături de inculpatul RDC, au mai fost reținuți alți doi bărbați, printre care și un polițist de frontieră. Acesta din urmă a sărit de pe geamul apartamentului ca să scape.

,,Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, într-unul dintre apartamente au fost identificați și suspecții M.A.V. și N.V.C., acesta din urmă încercând să fugă din apartament sărind pe geam, fiind prins și imobilizat, constatându-se cu ocazia legitimării acestuia că este lucrător de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.