Ultima actualizare: azi, 13:33
Naţionale

VIDEO. Urs într-un oraş din România. Primar: “Cetățenii să ne contacteze, de urgență”

VIDEO. Urs într-un oraş din România. Primarul Municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae Lojigan, a lansat, pe Facebook, un apel tuturor cetăţenilor să fie foarte atenţi şi să anunţe autorităţile dacă îl văd, anunță colegii de la PortalCJ.

Începând de aseară, pe străzile Municipiului Câmpia Turzii a fost filmat un urs, care umbla liber și speriat.
Animalul a fost zărit, ultima dată, în zona Parcului Municipal Berc, însă pe tot parcursul nopții a fost căutat de lucrătorii de la Poliție și Poliția Locală.
Nu se știe dacă a rămas în zona Parcului Municipal sau dacă, traversând râul Arieș, a plecat spre comunele Viișoara sau Luna.
Atât Instituția Prefectului Județului Cluj, cât și Direcția Sanitar-Veterinară și Inspectoratul pentru Situații de Urgență au fost informați cu privire la prezența puiului de urs în zona Municipiului Câmpia Turzii.
Rugăm cetățenii să nu intre în panică și, în eventualitatea în care zăresc animalul, să NU INTERACȚIONEZE, SUB NICIO FORMĂ CU ACESTA, SĂ NU-L HRĂNEASCĂ ȘI să sune de urgențță la 112 sau Poliția Locală, la telefon 0264/991.
Un animal sălbatic poate deveni foarte agresiv și periculos dacă se simte încolțit, fiind cunoscute nenumăratele interacțiuni cu urșii, care s-au soldat tragic.
„Este pentru prima dată când ne confruntăm cu o asemenea problemă și, cunoscând pericolul pe care un urs liber îl poate reprezenta pentru cetățeni și pentru gospodării, am acționat cu vigilență pe tot parcursul nopții, în vederea identificării și relocării animalului. Din nefericire, nu am reușit identificarea ursului și nici a locației în care s-a îndreptat. Din acest motiv, îi îndemn în special pe cetățenii din cartierele de case să fie atenți și prevăzători și să ne contacteze, de urgență, dacă îl văd. Noi vom continua eforturile să-l găsim și să-l relocăm într-un loc departe de civilizație, pentru a nu mai reprezenta un pericol pentru nimeni”, declară Dorin Nicolae LOJIGAN, primarul Municipiului Câmpia Turzii.

ISU Cluj este în alertă!

„A fost primită o informare din partea personalului Primăriei Municipiului Câmpia Turzii, despre faptul că a fost filmat, în cursul nopții, pe strada George Coșbuc din Câmpia Turzii, un pui de urs, care alerga pe carosabil și că acesta a fost observat și de alte persoane, în apropiere de localitatea Viișoara. În urma verificărilor efectuate în zonă, de către personalul primăriei, puiul de urs nu a fost găsit.

Ca măsură de siguranță, în acest caz, au fost efectuate patrule mixte ale IPJ și Poliția Locală, începând de azi noapte. Aceste patrule se desfășoară în continuare în zona respectivă, între timp au fost informate și fondurile de vânătoare care sunt active în zonă, însă până acum ursul nu a fost observat.”, transmite ISU Cluj. 

Un comentariu

  1. bla Răspunde

    Ursi, caprioare, fazani…. urmeaza niste maimute :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Naţionale
România 2020. O femeie de 84 de ani, bătută crunt și umilită de fiica sa!

O femeie, în vârstă de 84 de ani, dintr-o comună din județul Vâlcea a fost bătută de fiica ei în...

Închide