Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

Coronavirus Satu Mare: Niciun caz nou în județ. Număr mare de cazuri noi la nivel național

Niciun caz nou de coronavirus nu a fost raportat de la Satu Mare în ultimele 24 de ore, iar astfel, numărul cazurilor depistate la noi în județ, de la începutul pandemiei, rămâne la 64. La nivel național, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns aproape la 22.000.

Până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 21.999 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.719 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Până astăzi, 1410 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 13.06.2020 (10:00) – 14.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 16 decese (9 bărbați și 7 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Iași, Olt, Sibiu și Suceava.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 320 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 165 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.985 de  persoane. Alte 97.750 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 560.596 de teste.

,,Având în vedere creșterea numărului de cazuri noi din ultimele zile, pentru care a fost confirmată infectarea cu noul coronavirus (COVID-19), reluăm apelul către populație pentru respectarea cu strictețe a măsurilor generale de protecție sanitară – purtarea măștii în spații închise, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor comune și a contactului direct, igienizarea frecventă a mâinilor.

Atragem atenția asupra faptului că, în absența asimilării conduitei sanitare responsabile, instituirea măsurilor de relaxare pentru reluarea activităților sociale și economice crește riscul de răspândire a virusului. Din acest motiv, contextul epidemiologic impune conformarea la măsurile de protecție sanitară printr-o atitudine precaută, preventivă, responsabilă, care să permită autorităților continuarea măsurilor pentru redeschiderea altor tipuri de activități”, anunță Grupul de Comunicare Strategică.

Un comentariu

  1. bacteriolog Răspunde

    Se vede ca nu se lucreaza la sfarsit de saptamana , daca l-au gasit pe cel de la Draxmayer , trebuiau sa apara si membrii de familie ,prieteni si alti contacti…….si daca nu apar inseamna ca ancheta epidemiologica nu prea se face…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.