Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Cum se fură în centrul municipiului Satu Mare. Infractorii au fost reținuți de polițiști

Ieri, 23 iunie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au identificat două persoane de 42 de ani, respectiv 17 ani care în perioada 12 – 14 iunie, ar fi comis infracțiuni de furt.

Astfel, polițiștii au depistat un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Apa care la data de 12 iunie., în jurul orei 16.30, în timp ce se afla în parcul din Piața Libertății, din municipiul Satu Mare, ar fi sustras un ceas de pe mâna unui minor, de 15 ani, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.200 de lei.

Totodată, au depistat un minor, de 17 ani, din Satu Mare, care la data de 14 iunie, în jurul orei 00.30, profitând de neatenția unui sătmărean, de 41 de ani, i-ar fi sustras din geanta, pe care o purta pe umăr, suma de 1.500 de lei, în timp ce se afla așezat pe o bancă din parcul situat în vecinătatea Turnului Pompierilor, din municipiul Satu Mare.

În ambele cazuri cercetările continuă în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și furt calificat.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.