Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Au început lucrările de modernizare a Grădiniței nr.7 din municipiul Satu Mare

Au început lucrările de modernizare a Grădiniței nr.7 situată pe strada 1 Decembrie 1918, proiect finanțat din fonduri europene și câștigat de Primăria Municipiului Satu Mare.

Acesta este primul proiect finanțat din fonduri europene la care încep lucrările, având o valoare de 4.244.071,22 lei. Tot prin POR., Primăria va reabilita și Grădiniţa Nr. 29 şi Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuşi”.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a verificat astăzi stadiul lucrărilor.

,,Acest proiect este unul important pentru că ne permite să investim, din fonduri europene 4,2 milioane de lei în reabilitarea acestei grădinițe, să oferim condiții foarte bune educatorilor și copiilor, dar și să reabilităm o clădire de patrimoniu a municipiului Satu Mare. După ce 3 ani am muncit să câștigăm finanțări europene, să semnăm contractele de finanțare, să parcurgem toate etapele birocratice, acum am trecut la implementarea lor. Astfel, vom reuși să trecem mai ușor peste criza economică provocată de pandemie. Mii de angajaţi lucrează la firmele care realizează aceste proiecte, sectoare economice importante fiind susţinute şi din aceşti bani europeni. Estimez că în următorul an, din fiecare 100 de euro pe care îi investim în oraș, 70 de euro sunt fonduri europene“, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Pe lângă modernizarea grădiniței se va reabilita cu acest prilej o clădire din centrul istoric al municipiului, cu o vechime de peste 120 de ani. Modernizarea acestei clădiri conform normativelor moderne de construcții și instalații, va determina apoi cheltuieli reduse de întreținere și reparații.

Astfel, pentru modernizarea Grădiniței nr.7 se vor efectua următoarele lucrări:

  • realizarea unei extinderi cu regim de înălțime S+P+E1+M
  • mansardarea întregii suprafețe
  • reabilitarea fațadei
  • schimbarea acoperișului
  • dotarea clădirii cu echipamente necesare desfășurării activității educaționale
  • schimbarea sistemului sanitar, electric, termic, detecție
  • supraveghere video
  • amenajarea curții cu locuri de joacă

În prezent, la această grădiniță sunt amenajate 5 grupe cu un total de 125 de copii.

Prin P.O.R. se va reabilita și Grădiniţa Nr. 29 şi Liceului Tehnologic “Constantin Brâncuşi”, proiecte ce însumează 12.321.318.63 lei.  

Primăria Municipiului Satu Mare a câștigat proiecte europene în valoare de 37.224.191 milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020.

14 comentarii

  1. mae Răspunde

    se putea sa nu nu fie tar const ………

    • Baba Novac Răspunde

      Nu se poate tucu-ti sufletul. Cand o sa reveniti voi ciumatii rosii continuati cu 3T, Tehnic Asist, Teldrum & Co. Pana atunci ciocu-mic

      • 😳😳 Bika 😳😳 Răspunde

        🤣🤣🤣 1-0 pt. Baba Novac.
        Nu inteleg ce aveti cu Tarr. Pana ce are utilaje ai face treaba buna si rapida, ce aveti cu el? 😳😳
        Nu in ultimul rand e satmarean si nu o fir a pierduta de prin Salaj (am mai vazut exeple proaste) 😉

        • calin Răspunde

          Ce au cu Tarr? Pia ii digera invidia, aia galbena. Ah si nu sunt romanasi si nu-i cheama Tarescu. TAMPITI

    • Marshall Răspunde

      @mae
      Gandire proletara.
      Vai de tine omule. Si mai ai acces si la internet.

  2. booboo Răspunde

    ar fi mai bine sa faca firma adusa de coi ca din zalau, care trebuia sa repari podul decebal, sa tina lucrarile doi ani! sau poate trebuia sa faca tehnic asist, sa isi revina, poate aveau bani pentru continuarea lucrarilor la autostrada codrului
    ignoranti si prosti

  3. mae Răspunde

    vam dat peste cap…….hi hi hi a ajuns la nivelul asta ptr ca este un spagar si lea umplut la totii buzunarele……ati inteles cine este tarr

  4. Valahu Răspunde

    CORECT! Si cotizeaza puternic la udemereu,

  5. 😳😳 Bika 😳😳 Răspunde

    @ Valahu @ mae … domnilor tâmpiți!
    Tarr are utilaje? ARE! 😳
    Tarr face treabă bună și promtă? FACE! 😳
    Știți altă firmă serioasă care se pune la treabă? NU ȘTIȚI! 😳
    Ați putea face mai bine decât Tarr? NU 😳
    Atunci tăceți din gură și bucurați-vă că orșul arată puțin mai bine decât ieri…
    Fuck envious (invidios) people!

  6. Valahu Răspunde

    Tâmpit era mata ca a lepădat o proasta m i gr a t o are.

    • History Răspunde

      Dacă am fi corecți ultimul care a migrat ești tu. Dar cam greu merge ca să recunoști, așa-i pui de dac??? Nici nu contează că în sfârșit sunt reabilitate clădirile astea. Pentru tine important e că fac hungurii.😱😥😤 Spune drept ce l-a împiedicat pe Coica să facă același lucru? Minte îngustă ce ești.

      • Mae Răspunde

        La impidecat pe coica istoria ca nu se știa a cui este clădire și cine trebuie să o renoveze ….era pin tribunale cu history ok

        • 😳😳 Bika 😳😳 Răspunde

          Domnule mar, mare prost esti! Asa cum Kereskeni a putit rezolva o treaba simpla, tot asa si Coi-ca sau toti ceilalti puteau sa rezolve o problema atat de simpla 🤛🤣

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.