Ultima actualizare: azi, 15:08
Naţionale

FOTO. DIICOT l-a prins pe cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume

Procurorii DIICOT l-au prins pe cel mai mare falsificator de bancnote de plastic din lume. El și gruparea pe care o conducea au făcut 17065 bancnote false de 100 lei, cele mai bune falsuri din istoria României, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Procurorii au făcut azi 5 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a orașului Bușteni, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat. Acesta este specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă, complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

În primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, grup ce își desfășoară activitatea și în prezent și față de care a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1706500 lei, spun procurorii.

Liderul grupului infracțional avea rolul de a îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.

În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume.

Procurorii și polițiștii au monitorizat modul în care erau plasați banii. „Ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), fals aproape imposibil de identificat de către persoanele care intră în posesia acestora, din acest motiv a fost denumit generic ”SUPER LEU”.

Evoluția acestui tip de fals la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei. În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau alte altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals.

3 comentarii

  1. Marshall Răspunde

    Intreb si eu, de unde aveau aparatura profesionala ? Toner special, folii…?
    De la altex cu reducere, daca gasesti mai ieftin iti platim 2x diferenta. Sau de pe emag ?
    Au prins si ei ceva mormoloci.

  2. Norik Răspunde

    Prapad…ce oameni angajati la ziar, nu stiu sa scrie o fraza corect…specializat in detinerea de intrumente, specializat in complicitate la inselaciun…a ras si cainele meu cand a auzit asta.

    “Acesta este specializat în săvârșirea infracțiunilor de deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.”

    Pamant de flori esti bre, cel care ai scris articolul, cat despre ce-l care te-a lasat sa-l publici…la fel.

    • Norick Răspunde

      Tu vorbesti hombre ? Tu nu esti in stare sa copiezi corect 6 litere … 😛 🙂
      Apoi tu ce fel de om poti sa fii ? Din ala haules-baules… 😀 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.