Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Inspectoratul Școlar, în continuare fără reacție. Elevii cu nevoi speciale sunt ignorați total!

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare continuă să îi ignore pe elevii cu cerințe educaționale speciale din județ, ignorând în același timp și un ordin de ministru. Acești copii trebuie să se înscrie, începând cu data de 30 iunie, la liceu pe locuri speciale, însă inspectoratul e fără reacție.

,,Este data de 24.06.2020 și încă cei din I.S.J Satu Mare nu au afișat lista cu locurile din licee pentru copiii cu C.E.S! În continuare pe site-ul I.S.J Satu Mare apar doar 4 locuri la profesională. În “ambiția bolnăvicioasă” a celor din fruntea ISJ, se încăpățânează să dea curs unui Ordin de Ministru! Felicitări! Mi-ar fi plăcut să văd această îndârjire și de-a lungul anilor când puteau să lupte cot la cot cu părinții copiilor speciali pentru drepturile acestora! Nu! În Satu Mare I.S.J este “împotriva” acestor tineri!”, spune președinta Asociației Castelul Erhard, sătmăreanca Edita Enciu.

Între timp, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a fost reclamat pentru discriminare.

,,Așadar am sesizat C.N.C.D (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării) legat de faptul că I.S.J. Satu Mare încalcă cu bună știință Ordinul M.E.C Nr 4532 din data de 15.06.2020, prin nepublicarea în termen a listei cu locurile din licee alocate tinerilor cu C.E.S! Asociația Castelul Erhard a depus sesizări legate de aceste aspecte la: M.E.C ( Ministerul Educației și Cercetării), Prefectura județului Satu Mare și C.N.C.D (Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării)”, a anunțat Edita Enciu.

Reamintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a emis Ordinul care reglementează, la admiterea la liceu 2020, locuri distincte pentru elevii cu CES (cerințe educaționale speciale) din școlile de masă și școlile speciale, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ. Astfel, prin acest ordin, spun specialiștii, profesorii care au adaptat programa pentru acești copii își vor vedea acum efortul răsplătit. Doar că între timp, la Satu Mare, Inspectoratul Școlar se face că plouă.

2 comentarii

  1. realist2 Răspunde

    E nevoie de o ancheta ampla de la centru. Cineva ar trebui sa se sesizeze. Astia cand aud de centru li se albeste fata. :))

  2. Osanul Răspunde

    Bine ca nu au reacție când pun posturi pe sub mână și la catedre întregi fără examene politica e mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.