Ultima actualizare: azi, 11:07

Naţionale

Permise pe bani în Maramureș. Cum a făcut un bărbat 50.000 de euro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a unui inculpat – persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– trafic de influență în formă continuată,

– nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

I. În perioada 2017-decembrie 2018, inculpatul ar fi pretins și primit de la mai multe persoane diferite sume de bani pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra mai multor funcționari din cadrul unor persoane juridice de drept privat sau asupra unor funcționari publici (instructori auto din cadrul unor școli de șoferi, profesori de legislație rutieră, medici și psihologi din instituții medicale și cabinete psihologice, examinatori (polițiști) de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș și funcționari care eliberează cărți de identitate din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare).

Concret, în schimbul sumelor de bani primite, inculpatul ar fi promis că va determina persoanele respective să-și încalce atribuțiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, având, printre altele, ca finalitate:

– obținerea în mod fraudulos a unor permise de conducere auto sau a altor categorii de conducere auto,

– eliberarea în alte condiții decât cele legale a documentelor de identitate.

Pentru pretinsele „servicii”, inculpatul ar fi primit în total sumele de 49.459 euro, 7.500 lei și 200 lire sterline.

II. În cursul lunii decembrie 2018, inculpatul ar fi deținut fără drept o armă cu aer comprimat ce se încadrează din categoria armelor neletale, supuse autorizării.

În cauză, în vederea confiscării speciale, s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.