Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Peste 1.400 de persoane au revenit prin Petea în ultimele ore. 2.591 de sătmăreni, în autoizolare

În județul Satu Mare, astăzi, 3 iunie, se află în carantină 25 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 2591 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 51 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus. De asemenea, până în prezent au fost testate 4344 persoane și au fost efectuate 4625 teste.

În perioada 02.06.2020, ora 07:15 – 03.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1467 persoane, dintre care 991 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, o persoană a intrat în carantină la cerere și 475 persoane au intrat în izolare la domiciliu.

Restul de 1143 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică. Până la data de 03.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 772 persoane.

La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 9 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus. Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.

Totodată, în data de 02.06.2020 s-a permis intrarea în țară a 3 cetățeni români reveniți din Ungaria, 2 persoane pentru a participa la efectuarea controalelor necesare și a tratamentelor medicale și o persoană pentru a efectua naveta Carei-Nyiregyhaza în vederea respectării relațiilor contractuale, semnate cu companiile Wizz Air Pilot Academy și Trener Flight Academy KFT, aceștia beneficiind de derogare de la măsura carantinării/izolării instituționalizate conform Ordinului Comandantului Acțiunii – C.N.C.C.I. nr. 76384 din 20.05.2020 și nr. 76570 din data de 29.05.2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.