Ultima actualizare: ieri, 19:34
Locale

Primarul Kereskényi, mesaj pentru elevii care susțin Evaluarea: ,,Avem încredere în voi!”

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, le-a transmis un mesaj elevilor din Satu Mare care susțin astăzi prima probă a Evaluării Naționale.

,,Dragi elevi, azi e o zi importantă pentru voi și pentru părinții voștri care au la rândul lor la fel de mari emoții sau poate mai mari! Am făcut tot ceea ce trebuie ca voi să dați examenul de Evaluare Națională în cele mai bune condiții, chiar dacă în acest an va fi un examen atipic! Avem încredere în voi! Succes tuturor, vă ținem pumnii!”, este mesajul transmis de Kereskenyi Gabor.

Evaluarea Națională 2020 a început astăzi pentru absolvenții de clasa a VIII-a cu prima probă, examenul de Limba și literatura română. Elevii au intrat în examen la ora 9:00, proba durează două ore, iar elevii pot ieși din examen după o oră. A doua probă are loc miercuri, 17 iunie, la matematică.

Calendarul Evaluării Naționale 2020

– 2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională;

– 15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă;

– 17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă;

– 18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă;

– 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor;

– 22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor;

– 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor;

– 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.