Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Protestul codrenilor nu a fost autorizat de Primărie, din cauza pandemiei de COVID-19

Primăria municipiului Satu Mare anunță că protestul codrenilor, față de dezastrul de pe Autostrada Codrului, nu este autorizat din cauza pandemiei de coronavirus.

Protestul programat pentru data de 30 iunie și care urma să aibă loc în centrul municipiului Satu Mare, pe platoul din fața Palatului Administrativ, nu a fost autorizat de primărie.

,,Am hotărât în unanimitate de voturi, că nu poate da curs solicitării datorită contextului generat de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale, dar și internaționale, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, așa cum cum este prevăzută în art.5, alin. (3), litera a) din Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și în art.1, Anexa 3 din Hotărârea nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în răspunsul Primăriei.

9 comentarii

  1. Vulpea bi-polara Răspunde

    No nui bai, ca codreni n-or mere la protest, ci la o simpla plimbare, ca aiai voie. O fost voie si mai iestimp, pe floasteru de la Cotroceni, deci ii voie si azi, pe maidanu satmarean.

  2. Ba Răspunde

    Cum de nu observa “primaria” inghesuiala de pe autobuse , de ce nu ia masuri si in alte cazuri de asembramenti , de ce combate virusul numai cand este calcat pe batatura ?

  3. Ion Răspunde

    A umblat govor la butoane de nu sa aprobat!bagabontu dracului,ucigasul autostrazii tarii codrului💩💩💩😈😈😈💣

  4. Eu Răspunde

    Nu avem nevoie de drum. Avem helikoptere.

  5. Marshall Răspunde

    Dar ce leaga autostrada asta ? Satu Mare cu… ? serios intreb.

    • Nha Răspunde

      Cu niste localitati in care locuiesc romani , adica tot oameni. De-aia nu intereseaza pe iubitii nostri udemeristi de la primarie si consiliul judetean . Daca erau unguri ioi ioi ioi , repede venea si orban ( victor ) cu niste parale si minten se rezolva tot ! Erted uram ?

      • alegător Răspunde

        Să nu cumva să pomenești de Ștef și de Govor care acum 4-5 ani au generat situația asta!!! Știi cine a fost cel care a zis că va fi bai mare dacă se licitează așa lucrările? Pataki. Dar asta nu mai contează. Noroc că găsim pe cineva care este de vină. În afară de noi. Ia mergeți la vot anul ăsta, alegeți șef la județ pe cine considerați și nu dormitați duminică în crâșmă la bere. 10 minute costă maxim din timpul vostru. Cât o pauză tehnică de toaletă.

      • Vulpea bi-polara Răspunde

        Ce treaba are “autostrada” asta cu primaria satmarului?

  6. Ion moș Răspunde

    Situația e in felul urmator :

    Amplasamentul este dat firmei Tehnic Asist prin hotărâre judecătorească. Tehnic Asist ar trebui să continue lucrările.
    CJ nu este autorizat legal sa intervină pe acest drum . , nici macar pt o minimă întreținere.
    Asa ca degeaba îl înjurăm tătă ziua pe Pataki ca el nu are ce face legal. ( minimă intervenție pe drum )
    Se vrea preluarea lucrărilor de un subcontractant.
    Probabil Strabag .
    TehnicAsist si a scos un certificat cum ca e afectat de starea de urgență …. și asta ii acoperă lipsa de activitate.

    Personal.consider că Armata ar trebui să iasă cu tancurile cu senile la o aplicatie in poligonul de la Tatatasti și așa s-ar mai nivela drumul pana se poate face ceva legal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.