Ultima actualizare: azi, 13:14
Locale

Crucea Roșie Română împlinește astăzi 144 de ani de activitate umanitară

Societatea Națională de Cruce Roșie din România sărbătorește, în data de 4 iulie, 144 de ani de istorie și activitate umanitară continuă.

Începând din anul 1876, voluntarii Crucii Roșii Române s-au aflat de fiecare dată în prima linie a umanității cu bunătate și solidaritate, alinând suferința și oferind speranță și demnitate. Dedicăm această zi voluntarilor din toate generațiile care și-au oferit timpul și energia poporului român în vreme de pace sau de război, în timp de dezastre naturale, crize economice sau de sănătate.

În cei 144 de ani de existență, Crucea Roșie Română s-a adaptat mereu provocărilor cu care s-a confruntat. Anul acesta, de la începutul pandemiei COVID-19, voluntarii și angajații au fost permanent în acțiune, asumându-și toate riscurile, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în nevoie. Totodată, ei au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului ajutând astfel comunitățile să se pregătească. În condiții neprielnice, “oamenii” Crucii Roșii Române au depășit bariere și, cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.

Astăzi, la mai mult de patru luni de la declararea primului caz de SARS-CoV2 în România și de când întreaga omenire se confruntă cu cea mai provocatoare criză umanitară și de sănătate publică în istoria recentă, Crucea Roșie Română continuă să fie în prima linie a intervenție umanitare. Situația continuă să se schimbe rapid și obiectivul nostru este să fim în continuare flexibili și adaptabili pentru a răspunde acestor nevoi extraordinare.

“Transmit cele mai calde mulțumiri şi admirația mea oamenilor care fac posibilă misiunea Societății Naționale de Cruce Roșie din România, voluntarilor și angajaților noștri, pentru devotamentul, curajul, implicarea şi munca lor neobosită în sprijinul umanității. Sunt recunoscător întregului mediu de afaceri, care a reacționat cu atât de multă deschidere la nevoile unei țări aflate în stare de urgență și mulțumesc tuturor persoanelor fizice care s-au solidarizat cu această cauză. Suntem onorați de încrederea pe care ne-au arătat-o și îi asigurăm de întregul nostru angajament în luptă împotriva noului Coronavirus” a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

În urma apelului umanitar de strângere de fonduri lansat de Crucea Roșie Română prin campaia România Salvează România s-au strâns peste șapte milioane de euro, fonduri care au permis dotarea cu echipamente medicale și materiale de protecție a 175 de unități medicale din toată țara, susținerea cu materiale de protecție a instituților publice implicate în lupta cu pandemia, ajutor pentru familiile afalte în izolare, sprijin pentru persoanele refugiate, consiliere telefonică pentru bătrânii singuri, ajutor pentru familiile nevoiașe, cumpărături pentru cei izolați la domiciliu. Crucea Roșie Română a investit în echipamente medicale și materiale de protecție 5 564 439 euro și are în procedură de achiziție, aparatură medicală și materiale de protecție în valoare de 1 576 737 euro. Din fonduri proprii ale organizației, Crucea Roșie Română a utilizat 184 472 euro pentru completarea intervențiilor de strictă necesitate: achiziția de alimente de bază și produse de igienă pentru familiile nevoiașe aflate în izolare, dotarea cu materiale de cazarmament a centrelor de carantină și implementarea unei campanii naționale de informare și conștientizare a populației în vederea limitării infectării cu virusul COVID-19.

“După 4 luni alături de echipa Crucii Roșii Române în lupta împotriva COVID-19 trăiesc mai puternic decât oricând sentimentul împlinirii. Și aceasta se datorează în primul rând solidarității oamenilor care au reacționat imediat în fața pandemiei și s-au implicat ajutând. Sunt multe lecțiile învățate, dar, poate, cea mai importantă este fragilitatea noastră! Și singura forță care ne va salva întotdeauna rămâne Binele! Umanitatea din noi! Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit campania “România Salvează România “, mulțumesc voluntarilor și personalului angajat al Crucii Roșii Române aflați si acum în linia întâi și mulțumesc Crucii Roșii Romane în numele fiecărui Om ajutat în aceste 4 luni! “, a declarat Iuliana Tudor, jurnalist TVR, ambasador al Crucii Roșii Române și ambasadorul oficial al campaniei “România Salvează România”

Crucea Roșie Română rămâne în continuarea în prima linie a umanității alături de oameni. Cu vigilență și creativitate, în siguranță și cu bunătate, mereu atentă la cei aflați în nevoie. Este important să rămânem la fel de uniți, implicați şi responsabili pentru că doar împreună vom diminua efectele negative ale acestei crize sanitare.

Despre Crucea Roșie Română

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, înființată în 1876, este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică. Crucea Roșie Română este prezentă la nivel național, cu reprezentanțe la fiecare nivel teritorial, cu 47 de filiale, 721 subfiliale și 502 comisii. 7000 de voluntari se implică activ în activitățile Crucii Roșii Române.

Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.

Semnatarii actului de înființare al Crucii Roșii Române la 4 iulie 1876 au fost Prințul Dimitrie Ghica, Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, Gr. G. Cantacuzino, C.A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza si Carol Davila. Nume sonore ale istoriei și culturii române – Regina Maria, Regina Elena, Regina Ana, George Enescu, Grigoraș Dinicu, Cella Delavrancea – au contribuit cu spiritul lor umanitar la alinarea suferințelor celor mai vulnerabile persoane.

RAPORT PRIVIND INTERVENȚIE CRUCII ROȘII ROMÂNE LA PANDEMIA COVID-19 – 4 iulie 2020

Înainte de apariția primului caz de COVID-19 în România, Crucea Roșie Română membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, a declanșat proceduri și strategii de intervenție în acord cu recomandările Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie și a urmat directivele Organizației Mondiale a Sănătății. Totodată, Crucea Roșie Română în calitate de organizație umanitară auxiliară statului, a lucrat în strânsă coordonare cu Guvernul României, păstrându-și în același timp independența și acționând în conformitate cu principiile fundamentale ale Crucii Roșii și Semilunii Roșii.

La nivel central și local, Crucea Roșie Română a colaborat permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Direcțiile de Sănătate Publică, Direcțiile de Asistență Socială, Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră, precum și cu alte organizații umanitare din țară, oferind sprijin logistic, uman și material.

Datorită structurii teritoriale și a numărului mare de voluntari, Crucea Roșie Română a avut posibilitatea de a interveni peste tot acolo unde a fost nevoie de sprijin și unde are expertiză și mandat. Intervenția a fost, astfel, una complexă, pe mai multe direcții, pentru a ajunge la cât mai multe categorii de beneficiari și în funcție de specificul fiecărui județ.

În urma campaniei umanitare de strângere de fonduri ”România Salvează România”, lansată de Crucea Roșie Română în luna martie, cu scopul dotării unităților sanitare cu aparatură medicală și materiale de strictă necesitate în tratarea persoanelor infectate COVID-19, s-a strâns suma de 7 141 176 euro. Astfel, de la persoane juridice s-a colectat suma de 6 881 000 de euro, de la persoane fizice suma de 170 624 euro și din donații SMS, 89 552 euro.

Alături de fondurile colectate, în cadrul campaniei umanitare, Crucea Roșie Română a primit donații de produse în natură în valoare de 2 milioane de euro.

Cu fondurile primite din donații, Crucea Roșie Română a făcut achiziții de echipamente și materiale pentru a veni în sprijinul unităților medicale, dar și a celorlalte instituții publice implicate în lupta cu pandemia, în valoare de 5 564 439 euro.

În prezent, Crucea Roșie Română are în procedură de achiziție, aparatură medicală și materiale de protecție în valoare de 1 576 737 euro.

Beneficiarii campaniei ”România Salvează România”

• 175 unități medicale de pe întreg teritoriul României care au fost dotate cu aparatură medicală, materiale de protecție de strictă necesitate, produse de dezinfecție, materiale de curățenie, produse alimentare și aparatură electocasnică.

Echipamentele medicale achiziționate și distribuite unităților medicale:
o unitate mobilă de terapie intensivă cu 12 paturi, aparate de testare rapidă COVID (10 buc) și kituri de testare rapidă (350 buc), monitoare pentru funcții vitale (20 buc), injectomate (156 buc), stativ injectomate (24 buc), stație de oxigen (1 buc), purificatoare de aer (2 buc), bronhofibroscop (1 buc), paturi pentru secțiile de terapie intensivă (10 buc), generator (1 buc), termometre (212 buc), ventilatoare (35 buc), defibrillator (1 buc), purificator de aer (2 buc), ecograf (1 buc), electocardiograf (1 buc), ventilatoare recondiționate în valoare de 179 000 euro, seturi lenjerii pentru spitale (10 buc), tunel de dezinfecție (4 buc), teste COVID19 (200 buc), tăvițe bloc operator (13 buc).

Materiale de protecție achiziționate și distribuite: mănuși (2 215 000 buc), măști (2 255 000), viziere (21 500 buc), ochelari de protecție (230 buc), combinezoane (20 250 buc), botoși (500 buc) și dezinfectanți de mâini (5 935 litri), dezinfectant suprafețe (2 575 litri), halate chirurgicale.

Totodată, unitățile sanitare au beneficiat de donații în natură precum produse de igienă, produse de dezinfecție, apă, băuturi răcoritoare, energizante, frigidere, mașini de spălat, uscătoare, fierbătoare, cafetiere, preparate calde, dulciuri etc.

Lista cu unitățile medicale sprijinite de Crucea Roșie Română se găsește pe site-ul organizației la acest link: https://crucearosie.ro/cauze-urgente/doneaza-si-lupta-impotriva-pandemiei-covid19/

• 250 autorități publice centrale și locale care au fost sprijinite cu materiale de protecție pentru personalul angajat.
• 580 de cabinete individuale medici de familie care au primit mănuși, măști, viziere și combinezoane.
• 13 000 de persoane vulnerabile aflate în izolare la domiciliu care au fost sprijinite cu pachete cu alimente de bază și pachete cu produse de igienă personală și produse de curățenie
• 297 de cetățeni străini refugiați / migranți în România care au beneficiat de pachete cu alimente, produse de igienă și articole de îmbrăcăminte.
• 80 de centre de carantină din țară spre care au fost direcționate materiale de cazarmament din depozitele proprii ale Crucii Roșii Române: lenjerii, paturi, pături, perne, saci de dormit, mănuși, măști, viziere, combinezoane, dezinfectanți, săpun, șampon, hârtie igienică, detergent, pasta și periuțe de dinți, produse pentru igienă personală etc
• 81 de ONG-uri din țară care au fost sprijinite cu pachete cu alimente de bază, pachete cu produse de igienă, materiale de protecție pentru beneficiarii lor.
• 8 097 persoane aflate în izolare la domiciliu au fost monitorizate zilnic prin telefon de voluntarii Crucii Roșii Române
De asemenea,
• 9 filiale de Cruce Roșie din țară au sprijinit familii / persoane izolate la domiciliu în efectuarea cumpărăturilor necesare traiului zilnic.
• 2 filiale de Cruce Roșie au asigurat în punctele de staționare de pe autostrada A1, apă și alimente persoanelor sosite din străinătate și escortate de forțele de ordine până la localitățile de domiciliu
• 2 filiale de Cruce Roșie au asigurat la punctele de frontieră, alături de autoritatile publice locale, fluidizarea călătorilor care au intrat sau au ieșit din țara.

În perioada următoare, Crucea Roșie Română va achiziționa aparatură medicală și materiale de protecție în valoare de 1 576 737 euro. Materialele în proces de achiziție sunt: combinezoane (10 000 buc), dezinfectant pentru suprafețe (10 000 litri), dezinfectat de mâini (10 000 litri), mănuși (500 000 buc), măști (60 000 buc), ventilatoare (5 buc), alimente de bază (în valoare de 82 474 euro) și Kit-uri de secventiere SARS CoV-2.

În paralel cu toate aceste activități umanitare, Crucea Roșie Română a desfășurat o campanie națională de informare și conștientizare a populației în vederea limitării infectării cu virusul COVID-19. Campania a constat în distribuția de materiale informative în zonele urbane și rurale, dar si publicare de materiale online pe site-ul www.crucearosie.ro și în rețelele de socializare. Campania a fost realizată în parteneriat cu Guvernul României.

Din fonduri proprii organizației, Crucea Roșie Română a utilizat 184 472 euro pentru completarea intervențiilor de strictă necesitate: au fost achiziționate alimente de bază și produse de igienă pentru familiile nevoiașe aflate în izolare și s-a co-finanțat o campania națională de informare și conștientizare a populației în vedere limitării infectării cu virusul COVID-19.

Toate aceste activități implementate de Crucea Roșie Română au fost realizate cu sprijinul personalului angajat (200 persoane la nivel național) și cu implicarea a 2 000 de voluntari care au lucrat în permanență în fiecare județ al țării, atât în zonele în care se înregistrează un număr mai mare de cazuri, cât și în comunități cu risc mai mic.

Televiziunea Română, partener media cu tradiție în susținerea campaniilor umanitare desfășurate de Crucea Roșie Română, a fost și de data această alături de organizația noastră prin promovarea campaniei “România salvează România” și a campaniei de informare și conștientizare a populației în vedere limitării infectării cu virusul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Izolarea la domiciliu şi carantina, suspendate temporar. Decizia Curţii Constituţionale

Având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 458 /2020, publicată în Monitorul Oficial în 02.07.2020, prevederile legale privind...

Închide