Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Drumurile în alte județe, reduse! Sute de sătmăreni cu probleme urologice, tratați la Satu Mare

Drumurile în alte județe, reduse! Sute de sătmăreni cu probleme urologice, tratați la Satu Mare. În octombrie 2019, Primăria și Consiliul Local Satu Mare au achiziționat pentru Secția de Urologie a Spitalului Județean Satu Mare un aparat Laser Holmium, care ajută la rezolvarea litiazelor urinare prin mijloace minim invazive. În mai puțin de un an, aparatul a fost folosit de aproximativ 500 de pacienți.

,,Am alocat în fiecare an sume pentru sistemul sanitar sătmărean. Am cumpărat aparatură pentru secțiile de Cardiologie și Urologie, iar anul acesta, la începutul lunii aprilie, am cumpărat un sistem automat de extracție care a dublat numărul de teste anti-Covid ce pot fi efectuate într-o zi la Spitalul Județean de Urgență. Vom continua să investim în sistemul medical sătmărean!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

Până la achiziționarea aparatului, pacienții sătmăreni erau obligați să plece la Oradea, Cluj sau în străinătate pentru asemenea intervenții. În sistemul privat, o intervenție costă între 1.000 și 2.500 de euro.

,,Estimările erau ca 300-400 de pacienți să beneficieze de aparatura achiziționată pentru Secția de Urologie. Mă bucur că am putut ajuta pacienții, scutind-i de drumuri inutile în alte spitale sau în străinătate, mai ales că avem și medici foarte buni la Satu Mare”, a mai precizat primarul.

7 comentarii

  1. ... Răspunde

    Faine măști!!!😱

  2. Ervin Răspunde

    Cum se uita dr.rusu la gabor,ii vine sa ii f..ta una dupa ceafa aia ungureasca:))))))))

    • faggs Răspunde

      Se uita la ochelari si se gandea cum sa-l faca de ei….poate doar asa cum ai zis tu 😂

  3. Vasile Răspunde

    Felicitări primarului Dr. Kereskenyi Gabor. Felicitări colectivului și în primul rând celor doi medici de excepție Dr. Rusu Cristian și Dr. Feciche Bogdan.

  4. Unu' Răspunde

    Fără mască, și mai și dați mâna! PLM de “specialiști”!

  5. unu Răspunde

    dar tibike botezan nu e bun urolog< intreb pentru un prieten

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Nu ii stiu pe ceilalti, dar in cazul pe care il stiu eu, concret, dl.dr. Botezan s-a comportat extrem de profesionist. A prezentat cu calm toate ipotezele, a recomandat investigatii graduale si de fiecare data a raspuns la orice dilema. In final, desi probabil putea “incasa” mai mult, a ales sa-si faca treaba eficient. Multumiri,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.