Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

FOTOGALERIE. Pompierii au intervenit la trei accidente grave în județ

Pompierii au intervenit la trei accidente grave în județul Satu Mare, în cursul zilei de ieri. În data de 22.07.2020, forţele Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare  au fost solicitate să intervină pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea a trei accidente rutiere.

Primul accident, în care au fost implicate 3 autoturisme, s-a produs în jurul orei 15:20, între localităţile Botiz și Ciuperceni. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD.

Ajunși la fața locului, pompierii au găsit două autoturisme ieșite în afara părții carosabile, din care au rezultat 3 victime, una fiind încarcerată. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei încarcerate, iar paramedicii, împreună cu echipajele medicale, au acordat primul ajutor calificat la fața locului victimelor ce prezentau semne vitale. O victimă a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru investigații medicale suplimentare, iar celelalte două au refuzat transportul.

Cel de-al doilea accident s-a produs în jurul orei 18:00, pe DJ 19, între localitățile Beltiug și Ardud. Prin apel la numărul unic 112, pompierii au fost anunțați despre faptul că la locul accidentului se află un autocamion răsturnat de ADR (transport substanțe periculoase).

La locul evenimentului au fost dislocate: o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţe SMURD.

Până la sosirea forțelor de intervenție la locul accidentului, soferul a reușit să se autoevacueze. Din autocamion au avut loc scurgeri de etanol.  În urma evenimentului, nu au fost inregistrate victime și nu a izbucnit incendiu în urma scurgerii substanței inflamabile. S-a cerut ajutor primăriei comunei Beltiug pentru ca autovehicului răsturnat și avariat să fie repus pe roți.

 După evaluarea starii de sănătate a șoferului şi acordarea  primelor îngrijiri medicale la faţa locului, acesta a refuzat transportul la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Al treilea accident s-a produs în jurul orei 20:30. Pompierii militari au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier de  pe strada Odoreului, din județul Satu Mare.

Forțele de intervenție s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță  SMURD.

Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit implicate în accident 3 autoturisme și 5 pasageri, care au reusit să se autoevacueze și care, după evaluarea stării de sănătate de către echipajul SMURD, au refuzat transportul la spital.

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.