Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. Continuă raziile în județul Satu Mare. Peste 250 de persoane verificate

La data de 9 iulie, peste 260 de poliţiştii sătmăreni, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai Ministerului Transportului, au acţionat în sistem integrat, în centre comerciale, piețe și terase, la unități de alimentație publică și în zone cu aflux ridicat de persoane, precum și în mijloacele de transport în comun.

Au fost verificate, în principal, modul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.

În cadrul acţiunilor punctuale desfăşurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate 52 de societăţi comerciale, fiind vizate atât localuri de alimentaţie publică, cât şi piețele și unităţi comerciale care organizează evenimente pe timp de zi şi de noapte.

De asemenea au fost verificate 35 de mijloace de transport în comun, cum sunt autobuze, maxi-taxi şi trenuri.

În cadrul acţiunilor au fost legitimate peste 250 de persoane, iar în urma verificărilor, au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.