Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

FOTOGALERIE. Mesajele șefilor de promoție. Elevii de 10 ai județului Satu Mare

Anul școlar 2020-2021 s-a încheiat într-un mod neobișnuit. Tradiționalele festivități de absolvire a claselor a VIII-a și a XII-a s-au restrâns la ore de dirigenție finale, desfășurate prin reunirea virtuală a absolvenților cu diriginții claselor. Pe de altă parte, generația 2020 a marcat un record prin numărul de șefi de promoție și prin performanța lor.

Cei 11 șefi de promoție au finalizat ciclul gimnazial sau liceal cu media generală 10. În lipsa momentelor festive publice, mesajele lor sunt transmise în scris. Gândurile lor pot fi repere pentru alți tineri, care își caută un drum de succes.

David Alex, clasa a VIII-a

Să ajung șef de promoție nu a fost ușor, a fost un drum lung de urmat cu multe suișuri și coborâșuri, dar am ajuns la prima oprire, finalul gimnaziului. Le sunt recunoscător părinților pentru sprijinul acordat si le mulțumesc profesorilor ce m-au îndrumat pe parcursul celor patru ani semnificativi pentru mine ca persoană în societate. Nu în ultimul rând, le mulțumesc colegilor, ce mi-au fost alături la bine și greu.

Dragoș Matei, clasa a VIII-a  

Acum aproape 30 de ani, unul dintre părinţii mei rostea discursul de șef de promoție în fața profesorilor, a colegilor și  a tuturor părinților. Astăzi, sunt mândru și onorat să continui tradiţia familiei mele și să mă număr printre cei șase șefi de promoție ai clasei a VIII-a. ,,Marile realizări sunt atinse nu prin putere, ci prin perseverență’’-Samuel Johnson.

Lohan Larisa, clasa a VIII-a

Consider că faptul de a studia în gimnaziu la acest colegiu de prestigiu mi-a oferit privilegiul de a obține premii la concursuri și olimpiade școlare de matematică (Grigore Moisil, Argument, Prin labirintul matematicii), de fizică (TopFiz), de limba și literatura română, engleză, biologie și chimie, obținând multiple calificări la etapele naționale ale Olimpiadelor de fizică și chimie. Știu că acesta nu este finalul, ci abia începutul. Este începutul unei noi aventuri, al unui nou drum  încă plin de mistere, liceul. Pentru tot ce a fost atât de frumos, tuturor le spun un sincer MULȚUMESC.

Mateian Andrei Ilie, clasa a VIII- a

Sunt mândru că sunt eminescian și îmi doresc să duc mai departe bunul renume al Colegiului. Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului. Dacă-ţi place ceea faci, atunci vei avea succes!

Mateș Andra, clasa a VIII-a

Anii de gimnaziu au fost frumoși, am avut parte de profesori excepționali și de o concurență puternică în clasă, care m-a motivat mereu să țintesc mai sus! Probabil că aceasta este cheia succesului. Mulțumesc tuturor dascălilor pentru susținere și îndrumare!

Sârbu Laura, clasa a VIII-a

Mi-ar plăcea să retrăiesc  momentele minunate din anii de gimnaziu, emoțiile testelor și ale olimpiadelor… În  ciuda dorințelor mele, viața merge mai departe, deschizându-mi o pagină nouă spre un nou început, păstrând doar fotografiile și amintirile care îmi vor rămâne mereu în suflet.

Asa cum a spus odată Less Brown, trebuie să țintim spre Lună, iar dacă nu vom reuși măcar vom fi printre stele. Eu mi-am însușit aceste vorbe care împreună cu ambiția și perseverența, m-au transformat în eleva care sunt azi, o șefă de promoție pregătită să pășească spre un nou capitol al vieții sale.

Ardelean Andrei, clasa a XII-a B

Experiența de eminescian a fost deosebită, atât datorită colegilor, cât și a profesorilor. Am simțit un sprijin continuu din partea celor din această școală, iar dacă ar fi să mă întorc în timp și să aleg unde aș face liceul, nu aș schimba nimic.

Pentru tine, viitor elev al CNME, am un singur sfat: bucură-te de momentele pe care le trăiești, deoarece atunci când te apropii de final, ești cuprins de un puternic sentiment de nostalgie și te gândești cât de repede au trecut anii de liceu. Pentru mine, aici a fost locul perfect în care să îmi petrec adolescența.

Gândurile mele se îndreaptă acum spre viitorii eminescieni cărora le transmit că: Visele nu sunt cele pe care le visezi în timp ce dormi, ci cele care nu te lasă să dormi. (Cristiano Ronaldo).

Chereji Iulia Maria, clasa a XII-a B

Mă despart acum de liceu și de adolescență și chiar dacă această despărțire nu e cea la care am visat mi-am propus să nu aștept să treacă furtuna, ci să dansez în ploaie !!! Pășesc cu încredere în  această nouă și mare lume care mă așteaptă , fiind sigură că „nimeni nu-mi poate lua educația, experiența și amintirile”.  Îmi doresc ca după următorii ani de studiu să fiu la fel de împlinită ca acum , la fel de sigură că drumul pe care l-am urmat era al meu. Iar pentru urmașii mei eminescieni, vreau ca ei să știe că: Nu am visat niciodată la succes, am  muncit pentru el, așa cum spunea și Estee Lauder.

Opre Mihnea David, clasa a XII-a B

Cu toții vrem să le mulțumim domnilor  profesori, fiecare având  un loc special în inimile noastre. Dumnealor m-au determinat să îndrăgesc toate materiile, dar am ales științele exacte, pe viitor  dorind să urmez Facultatea de Medicină. Alegerea  acestui drum este aproape în totalitate influențată de  studiul  la colegiul nostru, un colegiu pe care i-aș îndemna pe cei mai mici decât mine sa îl urmeze cu mult curaj. Și mai mult decât atât, îi sfătuiesc pe toți colegii mai mici să studieze, să citească, să nu regrete la  final că s-ar fi putut strădui mai mult, mesajul meu pentru ei fiind: Dați tot ce e mai bun în voi, pentru nu a avea regrete, ci doar amintiri!

Pop Bogdan Ioan, clasa a XII-a B

Absolvirea școlii cu titlul de șef de promoție la cel mai prestigios liceu din oraș, este o deosebită onoare pentru mine. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul și susținerea profesorilor, a părinților și a doamnei diriginte, cărora le sunt profund recunoscător. Mesajul meu către colegii mai tineri este că: Imaginația este singura ta limită și singura diferență dintre un om comun și unul extraordinar.

Roman Ioana, clasa a XII-a B

Din toamnă, voi studia Matematică la Universitatea Oxford din Anglia. Urmând această facultate de prestigiu mondial, voi avea șansa de a-mi atinge potențialul maxim și de a-mi îmbogăți experiențele personale, profesionale, dar și culturale. Sunt convinsă că voi reprezenta România și județul nostru cu succes la cel mai înalt nivel.

În mesajul meu pentru cei mai tineri, am să-l citez pe John D. Rockefeller: În drumul tău spre succes, urmează cărarea nebătută, în locul celor deja cunoscute şi general acceptate. 

Un comentariu

  1. Mona Răspunde

    Titlul articolului este total greșit. Sunt șefii de promotie de la CNME Satu Mare pe care ii felicit doar ca nu sunt din județ așa ca ar trebui săi menționați pe toți care au avut media 10 in liceu pentru ca altfel este un articol discriminator așa cum a fost și cursul festiv organizat in curtea liceului .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.