Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

FOTO&VIDEO. Accident cu trei morți în județul Cluj. Mașină înmatriculată în Satu Mare, făcută praf

Un teribil accident rutier a avut loc, în această dimineață, în județul Cluj, pe centura de ocolire Vâlcele – Apahida, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viața. În accident a fost implicat un autoturism înmatriculat în județul Satu Mare, potrivit IPJ Cluj.

O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a gestiona situația de urgență produsă ca urmare a accidentului produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida (km 9).

Pompierii au găsit un ansamblu de autovehicule și un autoturism avariate, iar autoturismul proiectat în afara părții carosabile și ocupanții blocați în acesta.

Echipajele medicale au constatat decesul a doi dintre ocupanți, un bărbat și o femeie de cca 40 de ani, și au început manevrele de descarcerare pentru a treia persoană care, inițial, a părut că are semnale vitale. Pe timpul manevrelor de descarcerare s-a constatat că și aceasta era decedată.

Potrivit IPJ Cluj, un conducător auto în vârstă de 20 de ani, din comuna Moldovenești, în timp ce se deplasa pe Varianta Ocotitoare Cluj Est ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, unde a intrat in coliziune un un ansamblu de vehicule format din cap tractor cu semiremorca. Mașina era înmatriculată în județul Satu Mare, conform IPJ Cluj. În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane, toate din autovehicul.

Știre în curs de actualizare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.