Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Garda de Mediu, inspecții pe bandă rulantă în Satu Mare. Sancțiuni de peste 700.000 lei!

În trimestrul II al anului 2020, Comisariatul Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 167 inspecţii, din care 49 planificate și 118 neplanificate.

În cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate:

– 30 controale efectuate în urma sesizărilor,

– 10 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior,

– 10 controale efectuate în urma autosesizării,

– 32 controale dispuse de Comisariatul General  al Gărzii Naționale de Mediu,

– 24 controale de verificare a respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare,

– 1 control cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel județean. 

– 4 inspecţii pentru emiterea, prelungirea sau revizuirea actelor de reglementare

– 7 controale pentru identificarea de obiective noi.

În urma acestor controale, au fost aplicate 63 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 704.000  lei. De asemenea, în 2 cazuri au fost impuse măsuri de desființare a lucrărilor începute fără acte de reglementare și de readucerea la starea inițială a terenului. Totodată, în 3 cazuri, în care s-a constatat încălcarea prevederilor legale din domeniul protecției mediului, au fost sesizate organele de urmărire penală pentru soluționarea aspectelor identificate conform competențelor acestora.

Principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost:

În domeniul deșeurilor:    

– gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor de tip municipal și asimilabile de către  deținătorii acestora , persoane fizice și juridice, prin abandonarea acestora pe terenuri din intravilanul și extravilanul unor localități;

– neîntocmirea ”evidenţei” gestiunii deşeurilor pentru deșeurile generate, colectate, valorificate, eliminate , de către operatorii economici;

– un operator VSU (vehicule scoase din uz) a eliminat neautorizat deșeurile din dezmembrări auto;

– doi agenți economici au generat disconfort prin modul  de gestionare a deșeurilor de natură organică;

– titularul unei activități nu a luat măsurile legale de monitorizare a deșeurilor depozitate, fiind constatate focare punctiforme de ardere;

– lipsa formularelor de transport deşeuri în cazul livrării acestora către terți;

– nesolicitarea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului pentru activităţile desfăşurate;

– emisii de poluanţi în aer, cu încălcarea prevederilor legale, în special din arderea unor deșeuri.

În domeniul gestiunii resurselor naturale:

– inițierea unor proiecte cu impact asupra mediului, fără a obține actele de reglementare din punct de vedere al protecției mediului;

– au fost identificați 4 operatori economici care efectuează activități de exploatare a agregatelor minerale fără autorizație de mediu, în urma unei acțiuni desfășurate împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare

– în 2 situații au fost efectuate activități de exploatare masă lemnoasă în arie protejată fără deținerea tuturor documentelor necesare.

În domeniul substanțelor chimice:

– au fost constatate situații în care operatorii verificați nu au deținut fișe de securitate pentru produsele gestionate, sau lipsa actelor de reglementare.

În domeniul spațiilor verzi au fost identificate 3 cazuri de încălcare a prevederilor legale din acest domeniu.

Alte inspecții au vizat verificarea respectării prevederilor legale pentru titularii unor proiecte care au depus cereri de finanțare pentru fonduri europene, pentru investiţii noi şi la finalizarea investiţilor, inspecții efectuate pentru plata tranşelor către beneficiarul acestor proiecte , inspecții vizând evacuări neconforme de ape uzate, a modului de realizare a măsurilor pentru conformarea la prevederilor legislației din domeniul protecției mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.