Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

Premierul Ludovic Orban vrea controale mai stricte la terase

Premierul Ludovic Orban vrea controale mai stricte la terase. El cere sprijinul primarilor pentru ridicarea autorizației de funcționare a celor care nu respectă regulile impuse de pandemie. 

În plus, premierul spune că multe terase aveau ponturi când se vine în control, așa că, în ciuda sesizărilor clare, nu erau găsite controale. În aceste condiții, el cere ca aceste controale să se facă “brusc”.

Ludovic Orban: “Luăm în calcul intensificarea controalelor peste tot unde avem informații privitoare la încălcarea regulilor, inclusiv în ce privește cluburile și terasele care au program prelungit.

Avem la dispoziție și alte pârghii, suspendarea autorizației de funcționare. Aici am avea nevoie de sprijin mult mai serios din partea primarilor. Pentru multe tipuri de activități, autorizația de funcționare este emisă de primării.

Am solicitat instituțiilor cu atribuții de control să efectueze controalele brusc. Până acum controalele efectuate la multe terase, unde avem imagini, sesizări din partea clienților că nu s respectă regulile, când veneau controalele toată lumea respecta. E clar că au avut ponturi de la echipele de control”.

În ultimele zile, premierul a cerut în repetate rânduri intensificarea controalelor în mai multe domenii considerate cu probleme, în condițiile în care România se confruntă cu o creștere îngrijorătoare a numărului de cazuri de COVID-19.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.