Ultima actualizare: azi, 20:25

Locale

Minor arestat preventiv. A escaladat un gard și a furat 2.000 lei din casa unei femei

Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv, după ce a escaladat gardul unei case din Carei și a furat din locuința unei femei suma de 2.000 de lei.

Ce spune Poliția:

Sâmbătă, 8 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați de către o femeie, de 64 de ani, din Carei, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin escaladarea gardului, au pătruns la data de 7 august, în curtea locuinței acesteia și profitând de neatenția ei au intrat în locuință pe ușa deschisă și neasigurată, de unde ar fi sustras 2.000 de lei.

În urma verificărilor și a investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de furt ca fiind un tânăr, de 17 ani, din Carei.

Susnumitul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.

În urma prezentării în fata Instantei de Judecată, astăzi, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.