Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Tânăr din Africa, oprit în PTF Petea. A vrut să iasă din țară cu documentul altei persoane

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au identificat un tânăr din Guineea, solicitant de azil în România, care a încercat să iasă ilegal din România, folosind o carte de identitate ce aparţinea altei persoane.

Noaptea trecută, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a ieși din România un tânăr care la controlul de frontieră s-a legitimat cu o carte de identitate emisă de autoritățile franceze. Polițistul de frontieră a constatat că persoana care s-a prezentat la control nu este aceeași cu cea din fotografia aplicată pe documentul de călătorie.

Din primele verificări, polițiștii au constatat că persoana care s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară este, de fapt, un tânăr în vârstă de 25 de ani din Guineea, solicitant de azil în țara noastră. Acesta intenționa astfel să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și ieșire prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar persoana a fost îndrumată spre Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.