Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 din municipiul Satu Mare a fost modernizată

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și administratorul public Maskulik Csaba alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, Kallós Zsoltan – inspector școlar adjunct și Szejke Ottilia – inspector şcolar pentru învățământ preprimar și primar minorități și rromi, alături de deputatul Magyar Lorand, au vizitat joi, 3 septembrie, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6, modernizată recent din fonduri de la bugetul local.

Investiția pentru modernizarea grădiniței are o valoare de 300.000 lei și a presupus schimbarea acoperișului, izolarea clădirii și reînnoirea fațadei.

,,Au fost efectuate ample lucrări la acoperișul clădirii, la fațada clădirii, precum și lucrări de izolare. Felicit tot colectivul grădiniței pentru că este și o grădiniță eco și consider că fiecare bănuț reprezintă investiții în viitorul orașului nostru”, a sublinat primarul Kereskényi Gábor.

Directorul grădiniței Nuszer Eleonora a ținut să mulțumească Primăriei pentru sprijinul financiar acordat, cât și constructorului care s-a străduit să finalizeze la timp lucrările pentru a întâmpina cum se cuvine noul an școlar.

,,Facem tot posibilul ca cei mici să se simtă foarte bine la grădiniță. Suntem pregătiți să îi primim și la fel ca cei mai mulți dintre ei așteptăm să ne revedem toți în spațiile grădiniței acum modernizate și primitoare!“, a declarat directorul grădiniței Nuszer Eleonora. 

Grădinița are 150 de locuri disponibile, iar în interiorul clădirii este amenajată și Creșa ,,Punguța cu doi bani” care este la rândul ei pregătită pentru desfășurarea activităților.

3 comentarii

  1. ... Răspunde

    Pentru cine? Pentru părinții cărora le e frică deja să-și lase copii acolo? E grădiniță covid sau necovid?

  2. Mae Răspunde

    Ce va mai place ,ați dat o culoare ……și faceți atîta tam tam numai lauda e de voii

  3. Radu Răspunde

    Domnule primar, dar cu locurile de joaca ce aveti? de ce le desfiintati? cel mai recent in Micro16. in loc sa le modernizati, la gunoi cu ele……. si v-ati gasit si in plina pandemie sa adunati cat mai multi copii in cat mai putine parcuri……

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.