Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Magyar Lóránd: Dispozițiile făcute din cauza pestei porcine trebuie raționalizate!

Deputatul UDMR de Satu Mare, Lorand Magyar, membru în Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților, i-a adresat trei întrebări ministrului Agriculturii, Adrian Oros, cu privire la măsurile luate pentru a reduce pesta porcină africană.

Datorită epidemiei de pestă porcină, circulația și transportul animalelor au fost interzise de mai multă vreme în fermele de porci din cea mai mare parte a țării, în special în regiunea de nord-vest. Drept urmare, situația devine încet catastrofală, fermele de porci se află în pragul falimentului. În județul Satu Mare, 12 din cele 15 ferme mari de porci se află în carantină și există și o fermă de porci care a fost închisă de 100 de zile din cauza mai multor focare de pestă africană.

Conform reglementărilor actuale, fermele de porci trebuie să respecte reguli stricte de biosecuritate, care implică costuri suplimentare semnificative, iar scopul acestora nu este atins deoarece aceste măsuri nu sunt impuse și gospodăriilor individuale și astfel fermele sunt în continuare afectate de focarele de pestă porcină din aceste gospodării individuale.

„În astfel de circumstanțe, investițiile fermelor mari sunt practic inutile, degeaba cheltuiesc pentru securitate dacă nu există reglementări epidemiologice pentru micii producători, pe care ar trebui să le respecte”, spune Lóránd Magyar, care solicită Ministerului Agriculturii să fie clarificată situația în care se află micii fermieri și să găsească rapid o soluție.

Deputatul UDMR a adresat ministrului Agriculturii trei întrebări:

– Când vor fi ridicate restricțiile la fermele de porci?

– Când se vor face modificările legislative, făcându-se distincția între fermele de porci și fermele din gospodării?

– Când va avea loc eradicarea porcilor sălbatici în mod eficient în zonele afectate?

SURSA: Comunicat de presă Magyar Lóránd

Un comentariu

  1. cârcotaş Răspunde

    Iată că citesc şi un lucru demn de luat în seamă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.