Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Mihai Huzău, candidatul PMP la Primărie: „CSM – gaură neagră în bugetul local”

Mihai Huzău, candidatul PMP la Primăria Satu Mare, și-a exprimat nemulțumirea față de managemenetul falimentar, spune el, al CSM Satu Mare.

Redăm integral mesajul candidatului PMP, Mihai Huzău:

CSM Satu Mare are în acest moment un management falimentar. Nu numai că nu există nicio viziune pentru dezvoltarea sportului de masă sau profesionist, dar ne provoacă și pierderi imense la bugetul local.

CSM este antrenat într-o serie de procese, cea mai mare parte pierdute definitiv, fiind astfel obligată la plata unor despăgubiri de peste 100 mii de lei.

Aceste despăgubiri au fost achitate din bugetul Consiliului Local, adică din banii sătmărenilor.

Niciodată, Consiliul Local sau Primăria nu a dispus un control sau vreo acțiune împotriva vinovaților, ba mai mult, nu a avut niciodată intenția de a-i identifica pe cei responsabili de aceste pierderi.

În cadrul ședințelor de Comitet Director am cerut insistent angajarea unui consilier juridic pentru verificarea și supervizarea contractelor clubului pentru a nu mai ajunge să pierdem atâția bani.

Dl. Director Fogel a refuzat permanent consiliere juridică, susținând că el își asumă răspunderea pentru documentele pe care le semnează.

Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată! Niciodată acesta nu și-a asumat nimic! Niciodată Primăria sau Consiliul Local nu l-a tras la răspundere!

Am cerut Consiliului Local să se înființeze o Comisie Juridică care să analizeze stadiul acestor procese precum și cauzele și responsabilii pentru această situație. Niciodată această solicitare nu a fost luată în considerare.

De ce este tolerat acest director a cărui incompetență îngroapă sportul sătmărean? Pierderi de peste 100.000 lei la bugetul local fără ca vreun leu sa fie recuperat.De ce este păstrat în funcție un director care nu are niciun plan de management sau de marketing pentru dezvoltarea clubului?

Fără investiții în bazele de antrenament, echipament precar pentru sportivii profesioniști și bugete alocate discreționar, toate acestea sunt “performanțele” actualului management falimentar.

Cu toate astea, actualul director este păstrat în funcție chiar cu girul dlui. Viceprimar Albu, care era și membru în Consiliul Director al CSM Satu Mare.Cum explicați toate acestea dle. Albu, candidat la primăria Satu Mare?

Este clar că și la acest capitol jocurile sunt făcute în spatele cortinei și TOTUL ESTE ARANJAT! Este clar că nimic din ce se întâmplă la CSM nu este în interesul cetățenilor! Dragi sătmareni, mai sunt trei zile până la ziua votului. Haideți SĂ NU LE FACEM JOCUL!

Votați Mihai Huzău #La PrimărieVotați echipa PMP #LaConsiliulLocal!

SURSA: PMP Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.