Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

Radu Panait, despre masterplanul lui Mihai Huzău: Acest tam-tam este strict un joc politic

Candidatul USR-PLUS la Primăria Satu Mare, Radu Panait, ne-a transmis un drept la replică, după ce candidatul PMP la Primăria Satu Mare, Mihai Huzău, i-a acuzat că nu sunt interesaţi de adoptarea unui masterplan pentru Satu Mare.

Redăm poziţia candidatului USR-PLUS, Radu Panait:

“Candidatul PMP, fost ALDE, fost Forța Civică, Mihai Huzău, deși un tânăr candidat care se prezintă din noua generație politică, apelează tot la vechile tertipuri politice pentru a câștiga capital politic.

Este a doua oară când vă folosiți de numele nostru pentru a va atrage simpatia alegătorilor. Mihai Huzău, după un mandat și puțin de consilier local, apare în fața sătmărenilor să ne vorbească despre un Master Plan pentru Satu Mare.

Domnule Huzău, în anii în care ați fost consilier local, câte astfel de master planuri sau planuri pentru Satu Mare ați avut? Cu excepția subiectului Florisal, cât v-ați zbătut pentru acest oraș? Nu ați făcut-o pentru că în acel moment nu aducea capital de imagine și politic, ceea ce încercați de fapt acum să faceți, pe spatele altor partide și candidați.

Noi, cei de la USR PLUS am declarat de anul trecut, ca indiferent de ce partid va face propuneri benefice pentru oraș, proiecte adevărate, în care sa credem, le vom susține. Dar când spunem “proiect” ne interesează toate etapele lui: identificarea problemei, identificarea soluției, structurarea unui plan de intervenție, modul de implementare a soluțiilor, termenul de finalizare. Ceea ce la acest Master Plan nu am văzut, ceea ce ne face sa credem încă o dată că tot acest tam-tam este strict un joc politic.

La toate acestea se adaugă trecutul dumneavoastră politic, foamea după putere care v-a făcut să migrați de la Forţa Civică la ALDE iar apoi la PMP, pentru a fi în funcție politică și nu pentru a munci alături de o echipă”.

48 comentarii

  1. Satmerean Răspunde

    Auzi măi Panaite ,parcă ai prune in gură aşa vorbeşti , doar gargară ieftină ai in cap , nu ai făcut nimic pentru sătmăreni dar vi cu tot felul de bazaconii.
    Cum să reabolitezi tu clădiri vechi care apartin provaților să le naționalizăm asta ai tu în cap băiete !!!

    • Monica B Răspunde

      Profesor de muzică vrea să ajungă primar , cred că este debusolat sărmanu .

      • Giurea Răspunde

        Radule esti gata cu actele pentru blocuri ,văd că ataci toți candidați romăni ,mai puțin pe Gabor .
        Oare nu eşti înțeles cu el să rupi voturi de la romănii cu şanse să-l bată.
        CÂTE BLOCURI CONSTRUIEŞTI PANAITE ?

        • Tineriada Răspunde

          Esti chior sau doar te prefaci? Chiar zilele trecute a aratat Panait ca Primaria a cheltuit o gramada de bani pe institutii de cultura si ca tot Primaria a alocat un buget dublu Politiei Locale fata de Oradea! Daca nici astea nu sunt atacuri la Kereskenyi…

    • Logan Răspunde

      PANAIT -KKT -CU MAC -MOLNAR -GHITA-CIOCAN -PSD -GENERAL -NU VOTA MINCIUNA .

  2. Tineriada Răspunde

    Un raspuns bun din partea lui Panait… a rezumat bine. Huzau a avut la dispozitie 4 ani sa vina cu un master plan cand era consilier local si nu a facut nimic! E traseist si a fost numita de analfabeta Dancila secretar de stat!

  3. Smile Răspunde

    Nu îl susțin pe Panait, și nu îmi place formațiuna USR-PLUS, dar Masterplanul lui Huzău îi o hărtie cu niște semnături, și sincer, după 27 septembrie, oricine va ieși căștigător, mai credeți că vor ține cont de inițiativa candidatului PMP.

  4. huserist Răspunde

    voi astia de la usr sunteti niste mielusei. nici cand vi s-a oferit pe tava sa intrati la guvernare nu v-ati bagat, v-a fost frica. acum faceti la fel cu aceasta propunere interesanta. voi sunteti mereu pe langa, va e frica sa va implicati serios intr-o treaba serioasa. sa va fie rusine

  5. Mare fas Răspunde

    USr e un mare balon de sapun. La Satu Mare usr plus e condusda de ciocan care a fost angajat de psd pe la rpefectura, fiul lui Ciocan de la PSD. Ce sa mai zici? Ce sa mai speri de la salvatorii Romaniei? sa isi dea blana de oaie jos si sa arate ca de fapt sunt lupi tatuati cu 3 trandafiri rosii pe buca dreapta.

  6. sanda Răspunde

    paite, vi aici cu scuze ieftine, imature…. in loc sa faci ceva, daca tot iti place atat de mult sa te lauzi. de gargara ieftina suntem satui pana peste cap. daca esti atat de tare, alatura-te unei idei pentru binele tuturor si arata acolo de ce esti in stare.

  7. hopa Răspunde

    daca ar fi fost cu adevarat interesat de soarta alegerilor , Panait ar fi ales o alianta cu oricare din candidati , dar nu e interesat. altele sunt interesele usristilor la aceste alegeri.

    • Tineriada Răspunde

      USR-PLUS a anuntat ca au fost negocieri pentru un candidat comun cu PNL dar Albu a fost presat de Orban sa candideze separat! Cu PSD-ALDE-UDMR nu e negociat! Iar PMP a devenit un satelit ALDE prin Huzau!

  8. Gyuszi Răspunde

    pentru mine, personal, Radu Panait este marea dezamagire a acestor alegeri.

    • radical2 Răspunde

      Zise Gyuszi care l-ar vota pe Gabor și dacă ar fii în pușcărie pentru ceva nereguli doar pentru ca e “magyar termek” .. . :))

  9. Ionel Răspunde

    Asteptam altceva de la un candidat USR PLUS, dar se pare ca acest Panait se comporta ca un politician traditional, post-comunist, care atunci cand ii lipsesc argumentele, incepe atacul la persoana!

  10. Gina Răspunde

    Sper ca exista cineva in USR care sa ii retraga sprijinul politic acestui imfumurat, noi vrem altceva

  11. Sandu Răspunde

    Nu pot sa cred ca Radu are acest comportament! Radu, din punctul meu de vedere ar fi bine sa imbratisezi ideile bune. Felul de ai raspunde acestui candidat denota faptul ca nu esti in stare sa-ti infrunti contracandidatii. Numai bine!

  12. Laci Răspunde

    Ce bine se amuza Gabor de voi!

  13. Mircea Răspunde

    Sper sa nu ajunga panait asta in Consiliul Local ca atunci am pus-o cu totii rau de tot. are un comportament care lasa de dorit

  14. Viorel Junjan Răspunde

    Doua voturi deja le-ati pierdut domnule Radu Panait

  15. Gyuri Răspunde

    Ooooo!
    Ce de troli la comentarii!
    Și voi ăștia, hate-rii, toți sunteți cu slujba la stat?
    Sau doar manipulați?
    Intreb pt cineva.
    Succes domnule Panait!
    Stimați cetățeni, ieșiți la vot.

    • Tineriada Răspunde

      cam toti pseudonimii astia is clonele lui Huzau sub alte nume… daca te uiti la comentariile venite de pe febeu, a postat un comentariu acolo de pe pagina sa… ce e si mai interesant e ca si comentariile de la postarea asta au aparut cam imediat dupa ce a postat el prin facebook!

      pentru a verifica ora comentariilor se poate da click dreapta pe data de 4 septembrie al unui comentariu recent -> inspect element

      de exemplu Viorel Jujan de mai sus a scris la data si ora 2020-09-04T17:21:08+03:00… deci la ora 17:21

      huzau a comentat la ora 17:03 conform FB

      • c-block Răspunde

        apoi dragu meu postac userist cu acnee si ochelari de cal, numai tu intelegi logica a ceea ce ai zis. say whaaaaaaaaaaaaaaaaaaat????????

        • Tineriada Răspunde

          incearca de la un calculator ce am zis mai sus… comentariile “fanilor” lui huzau au aparut imediat dupa comentariul lasat de el prin platforma de facebook de la acest articol… sigur e o pura coincidenta ca in cam 20 de minute de la comentariul lui huzau au aparut vreo 10 comentarii aici sub diverse pseudonime, nu?!

        • radical2 Răspunde

          Nu e singurul. Subscriu la ce a zis. Poate ești bugetar și n-ai cum sa intelegi:))

      • Jean Răspunde

        da, stim ca esti mare IT-ist. Dar cine crezi ca sta sa se uite la orele la care cineva comenteaza aici si ce relevanta are asta? Asta faci doar tu sclavule, esti chiar penibil cu comentariul tau. Plus ca vad ca articolul de mai sus este despre tovarasul panait, nicidecum despre Mihai Huzau…. sclavule

        • Tineriada Răspunde

          nu sunt IT-ist :)))) ma rog… unii ii considera IT-sti si pe aia care lucreaza in excel… ce am scris eu stie si un copil de clasa a 12-a daca e ceva mai breaz

    • No binie Răspunde

      Lasa ca nici Raducu nu ii mai jos cu sefu de propaganda Marian Vanca.

      Si-a reactivat blogul numa’ sa ii faca lui Raducu publicitate. Dupa care la sters. Ce bine ca il are google in cache!!!

      https://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:sAZBUBywByIJ:https://www.marianvanca.com/+&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro

      • Marian Vanca Răspunde

        Hahaha.

        In primul rand, multumesc pentru atentionare. Nu mi-am sters blogul, am o eroare din cauza unui plugin de WordPress, site-ul va fi up and running in curand.

        Cat despre acuzatiile la adresa mea, va rog sa verificati listele candidatilor USR-PLUS in orice localitate din judet. Nu sunt membru al niciunui partid.

      • Marian Vanca Răspunde

        Gata, problema a fost remediata. Va rog sa verificati din nou, poate ca am mai sters ceva: https://www.marianvanca.com 🙂

        • Adi Răspunde

          Papagalul acesta se ia de toti candidatii mai putin de calul cu acnee si ochelari gigant de la U.S.R
          , lepre comuniste cu parinti securisti.

          • Marian Vanca

            A fi un alegator cu principii (cele 5 pe care le-am prezentat in articol) nu inseamna a sprijini un anumit candidat, ci de fapt inseamna sa aplici un sistem prin care sa elimini candidatii care pot sa faca mai mult rau decat bine.

            Din punctul meu de vedere, Top 3 candidati sunt, in ordine alfabetica: Adrian Albu, Gabor Kereskenyi, Radu Panait; alegatorii vor decide ordinea reala pe 27 septembrie.

            Singurul lucru care mi se poate reprosa e faptul ca l-am sfatuit pe candidatul USR-PLUS sa fie mai convingator si sa vina cu idei si solutii la problemele orasului, pentru a arata ca acesta e diferit fata de ceilalti contracandidati, fiindca electoratul are potential (asa cum am aratat, alianta a fost locul 2 in oras dupa alegerile europarlamentare), insa in asta nu vad niciun fel de problema. Din punctul meu de vedere cetatenii trebuie sa isi cunoasca foarte bine toti candidatii, tocmai de aceea i-am intrebat pe acestia sa identifice Top 3 probleme ale orasului, aplicand o metoda de management. Pana acum mi-au raspuns doar domnul Albu si domnul Panait, iar actualul primar m-a anuntat ca imi va raspunde prin mail.

            Daca ceilalti candidati nu sunt deschisi la dialog, inseamna ca am intuit bine cine merita sa fie in Top 3 la final. Cum sa iti doresti sa fii primar si sa nu iti respecti cetatenii?!

  16. Valahu Răspunde

    Nu am nimic cu tine ficioras dar partidu tau cu UDMR a votat ampotriva sanctipnarii celor care defaimeaza drapelul si imnul Romaniei .Asa ca voi santeti gunoaie si nu romani!Apropo era s_a uit avem un hortist si an urbea noastra el s-e numeste Turos gunoiul Ciocciolinei care nu suporta Imnul National .Stai linistit hortiste ca-ti vine randul.

    • Tineriada Răspunde

      in legea aia imbecila se precizeaza si faptul ca ar urma sa se interzica si interpretarea imnului cu alta partitura… ai citit intregul articol sau doar titlul vreunei stiri de pe burtiera RTV sau latrina3? e fascinant cum in plina pandemie asta e cea mai importanta problema a tarii

  17. y Răspunde

    Sunt român get beget, dar nu mă simt de loc obligat să votez, de ai noștri. E clar că merg cu d-ul Gabor. Ceilalți nu au deloc priză sau lipici, vin toți cu niște idei ieșite din comun. Regret fraților, dar Gabor ne este superior .

    • @y Răspunde

      asa esti tu roman cum e Dancila geniu…

      • y Răspunde

        Stai liniștit că nu eu am scris. Din lipsă de nu știu ce (probabil inteligență) sau de plictiseală unii s-au gândit să se autopropună purtătorul meu de cuvânt. Fraților dragi! Nu am nevoie de așa ceva. Nici de traducător ca să fiu pe înțelesul tuturor.

    • s Răspunde

      @y:poate d-voastră!Vorbeste in numele celor din Potău nu din Apa!

  18. Codruta Răspunde

    Domnule Panait sunteti un exemplu de personaj josnic în gândire și comportament .Încercați să păcăliți cetățenii acestui oraș iar dumneavoastră nu aveti minimum de cunoștințe despre administrația locală. Sunteți un biet profesor de muzică care pozati într-un om de succes dar care provine dintr-o familie modestă. O poveste tristă care are ca actor principal un personaj mediocru care a primit sprijin în afacerea lui de la diferite structuri .Este cert că satmareni nu se v-or lasă păcăliți de un asemenea personaj dubios cu o fata de adolescent la libertate, plin de coșuri și cu ochelari împrumutați de la bunicul .

    • Tineriada Răspunde

      mai nou sa termini conservatorul si modulul pedagogic inseamna automat a fi profesor de muzica? sunt o gramada de persoane care au facut modulul pedagogic la facultate dar care nu sunt profesori… vad ca nu esti primul postac (banuiesc ca esti acelasi) care a facut aceeasi greseala

    • cârcotaş Răspunde

      @Codruţa, se vede din ce scrii cât de jalnică poţi fi. Nu îi impuţi nimic concret personajului decât că-l insulţi şi, culmea, îi impuţi originea modestă a familiei. Nu-l cunosc pe Panait ăsta dar tu ştiu că eşti un personaj josnc. Marş!

  19. radical2 Răspunde

    Codruță drága, nici cei ce se afla acum în administrație nu au cunoștințe de administrare. După cum bine vedeți rezultatele jalnice a actualei administrații. Doamne ferește sa ajungi la primărie sau la taxe locale. Cunoștințe zero. Iar faptul ca v-ați legat de fața lui, asta spune multe și despre nivelul dumneavoastră de educatie. De altfel e simpatic omul. Atitudine de om educat. Se vede ca a trecut prin multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.