Ultima actualizare: azi, 20:44

Locale

Sistem inteligent de monitorizare video în Negrești-Oaș. Zeci de camere vor supraveghea orașul

Orașul Negrești-Oaș va avea un sistem inteligent de monitorizare video, a anunțat primarul Aurelia Fedorca. În oraș vor fi instalate zeci de camere de supraveghere, printre care și camere panoramice și camere pentru monitorizarea traficului. Este vorba despre o investiție de sute de mii de lei, ce va fi finalizată în termen de 120 de zile, spune primarul Fedorca.

,,Siguranța negreștenilor este o grijă constantă a mea și a administrației publice locale. Pentru a crește gradul de siguranță și ordinea publică, vom implementa în perioada următoare un sistem de supraveghere video a orașului Negrești-Oaș care va permite analiza și prelucrarea semnalului video inteligent, cât și recunoașterea numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor implicate în evenimente rutiere sau parcate în locuri nepermise.

Am semnat ieri contractul de execuție pentru realizarea unui sistem de supraveghere video a orașului Negrești-Oaș, o investiție în valoare de aproximativ 430.000 de lei, finanțată de la bugetul local.

Prin acest proiect vor fi instalate camere de supraveghere video profesionale în 53 de locații din oraș pe principalele artere de circulație, în principalele intersecții, la intrarea și ieșirea din oraș, în zona instituțiilor de învățământ, în cartierele de blocuri și în zona platformelor gospodărești de colectare a deșeurilor. Camere vor avea posibilitatea de a înregistra atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, datorită sistemului cu infraroșu.

Vor fi instalate atât camere panoramice cu vedere 360 grade, camere control trafic pentru citirea numerelor de înmatriculare, cât și camere cu vedere de ansamblu.

Scopul sistemului de supraveghere este monitorizarea traficului rutier, ordinea publică, protejarea populației împotriva faptelor antisociale prin implicarea autorităților pentru a putea interveni cu rapiditate, fie că e vorba de situații de natură criminală sau fenomene naturale (cutremure, inundații, furtună). Camerele vor fi folosite, de asemenea, pentru supravegherea și identificarea potențialilor infractori sau a persoanelor care vandalizează bunurile publice și bunurile cetățenilor.

Contractul include servicii de proiectare a sistemului de supraveghere, furnizarea tuturor echipamentelor necesare, lucrări de instalare, configurare, punere în funcțiune și instruirea personalului privind exploatarea sistemului. Investiția va fi finalizată în termen de 120 de zile”, a declarat Aurelia Fedorca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.