A murit Virgil Enătescu. Renumitul psihiatru sătmărean, Virgil Enătescu, a decedat astăzi, anunţă Informaţia Zilei. El ar fi împlinit luna viitoare 80 de ani.
Virgil Enătescu s-a născut la Braşov în 11 noiembrie 1940, s-a stabilit la Satu Mare. A frecventat şi onorat, cu lucrări şi comunicări, Cercul de Bionica de la Timişoara, Cercul de Filosofia şi Metodologia Medicinii al Academiei Române, i s-a acordat Premiul ,,Gh. Marinescu” al Academiei Române în 1992. Este autorul a opt brevete de invenţie; membru corespondent al Academiei de Ştiiţe Medicale; profesor universitar asociat al Universităţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj şi al Universităţii ,,V. Goldiş”; preşedinte al Filialei Satu Mare a Uniunii Medicale Balcanice şi al Societăţii Române de Informatică Medicală.
Activitatea complexă a dl. doctor Virgil Enătescu începe în anul 1965, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, care se continuă în anul 1977 cu Doctoratul în psihiatrie şi diferite cursuri post-universitare de psihiatrie şi informatică medicală, iar în anul 1978 duce la tipărirea a trei cărţi de specialitate, ajungând până la momentul actual la 300 de lucrări ştiinţifice prezentate şi publicate şi 5 brevete de invenţie cu aplicaţii medicale şi 2 certificate de inovator.
În anul 1986 devine lector universitar asociat la Centrul de Perfecţionare al Medicilor Bucureşti, din 1996 până în 1998 a fost profesor Universitar asociat la Universitatea Babes Bolyai (Cluj Napoca), din 1999 până în 2000 a fost profesor universitar asociat la Universitatea din Oradea iar din 1997 până în 1999 iar mai apoi din 2003 până în 2004 profesor universitar la asociat şi secretar ştiinţific la Universitatea de Vest Vasile Goldiş. A coordonat diferite proiecte de cercetare şi a participat la cercetări internaţionale multicentru privind medicaţia psohotropă, începând cu 2001.
El s-a făcut remarcat şi în politica sătmăreană. Fiind un membru de bază al PNL Satu Mare, el a fost consilier local şi judeţean în mai multe mandate. A luptat întotdeauna pentru sistemul sanitar sătmărean şi pentru ridicarea nivelului cultural.
Sincere condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească în pace!
D-zeu sa-l odihneasca in pace!
Bunul Dumnezeu sa il primeasca in Imparatia Lui. Un om si un suflet deosebit.
Pacat ca se duc asemenea oameni dintre noi!
Condoleante familiei indoliate.
Sincere Condoleante!
Dumnezeu să-i înalte sufletul!
Condoleanțe familiei! Unii oameni ar merita o viață veșnică, aici pe pământ.
Sincere condoleanțe !Domnul să te ocrotească!