Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Invazie de gândaci puturoși în municipiul Satu Mare. Insectele caută adăpost pentru sezonul rece

Invazie de gândaci puturoși în municipiul Satu Mare. Ca în fiecare an, în această perioadă, gândacii puturoși încep să le dea mari bătăi de cap românilor. Odată cu răcirea vremii, aceștia se înmulțesc și se retrag în casele oamenilor acolo unde își improvizează „adăposturi”.

Gândacii au invadat, așadar, și în această toamnă casele sătmărenilor. Se înghesuie pe la tocurile ferestrelor, în fisuri din pereți, doar-doar găsesc un loc călduț pentru iarnă în casele și apartamentele încălzite.

„Este invazie de gândaci în Micro 15, nu se pot deschide geamurile pentru că intră în casă. Nu se pot întinde haine pentru că se prind de ele. Totuși, nu există o soluție pentru a le elimina?!”, a declarat o sătmăreancă pentru PortalSM

Produsele recomandate pentru combaterea plosnitei urat mirositoare sunt:

Insecticid K-Othrine WG 

Insecticid K-Othrine SC 25

Insecticid Solfac EW 50

Gândacul urât mirositor, numit şi ploşniţă, este o insectă specifică marilor culturi agricole, precum grâul. Spre finalul sezonului agricol, mai exact septembrie – octombrie, din cauza lipsei de hrană, aceste insecte migrează spre zonele urbane.

41 comentarii

  1. Ion Roman Răspunde

    Invazie de țănțari de tigrul platanului de plosnite așa dezinsectie calitativă o făcut primăria satu mare pe bani grei .
    GRATULALUNK POLGARMESTER 👏👏👏

    • Kuka Răspunde

      Si ce plm ai vrea sa faca primaru, sal suji de pix?
      Orasul este inconjurat de teren cultivat, unde sa stropeasca sa nu vina alte insecte?

      • Ion Roman Răspunde

        Măi Ķuka si numele tău inseamnă gunoi si cum vad te simti bine inconjurat de gunoaie si insecte mizerabile si cum cred esti un bugetar lingău de al lui betivu .

      • Arpi Răspunde

        Cum ce sa faca primarul ?
        De acolo pornesc toate,nu de la tine sau de la mine,ca nu avem noi functii.
        Pe vremea lui ceausescu se stropea si in scari si pe dig si peste tot.

      • 1 Răspunde

        Prost ai fost prost ai rămas !
        Primarul ar trebui sa dispună dezinsecție in primul rând pentru a-i îndepărta din comunitate pe cei ca tine, incapabili sa gândiți și sa căutați soluții !
        Ești la fel de deranjant precum gândacii care ne invadează , și la fel de urat mirosi !!!

        • Ploșnița Răspunde

          Puneți plasă la geamuri și ați rezolvat. Nu suntem numai noi oamenii pe Pământul ăsta. Dacă ar fi după unii ar extermina tot ce mișcă și zboară …

          • ???

            Serios ???
            Decontează primăria ???
            Atuni pentru țânțari de ce au stropit ???
            Nu se putea rezolva și problema țânțarilor foarte simplu , tot cu plasa la geamuri ???
            Au trecut alegerile iar voi va dovediți deosebit de interesați spre a rezolva problemele cetățenilor !
            Ești penibil !!!

          • Coco

            Ca bine zici !
            Cum de nu ne-am gândit ???
            Hai sa nu combatem nici un dăunător , sa ne obișnuim sa trăim in mizerie , cu toate lighioanele la un loc,pentru a nu afecta diversitatea faunei terestre !!!
            Dar dacă te duci la restaurant și-ti servește ciorba cu o musca in farfurie , sau la spital și iti mișuna gândacii prin pat ești la fel de tolerant in numele diversității faunei ???
            Deștept om !!!
            Deosebit !!!

          • Ploșnița

            Coco , suge o ceapă să-ți revii ! Du-te in audiență la Gabor și-i spune de muscă și de lighioane , ce-mi spui mie? Eu n-am vb de spitale și gândaci sau altceva ,decât de o soluție in ceea ce privește ploșnița , daca gunoaiele nu-și fac treaba sa le elimine , e vina mea?! Daca unii sunt atâta de colduși să nu-și permită plase , e treabă lor ! Săriți de cur in sus orice ar spune omul. Voi ieșiți în natură sau tot timpul sunteți cu srayul după voi? Sunteți penibili !

      • Lala Răspunde

        Mai încet cu plm , nerușinatule !!!
        Asta educație !!!
        Mare cinste faci celor ce te-au crescut și te-au educat !!!
        Pot fi mândri de ce au realizat !!!

    • cristina jones Răspunde

      mai gandac puturos , ce legatura are primaria cu gandaci ??????
      rautatea din tine este cea mai mare invazie de prostie cea ce am vazut pana acum …..TARAN PROST CE ESTI..

      • Arpi Răspunde

        Dar cine are treaba ?

      • ... Răspunde

        Primarul a câștigat un nou mandat deci nu mai trebuie să facă nimic? Urmează ca peste 4 ani să ne promită tot ce-i trece prin cap? Că poate ne fraierește iar? Înainte de a scrie ceva tu de obicei mai și gândești? Sau scrii și tu la trânteală?

      • John Răspunde

        Bai, cristiana jones
        Ești prost de dai in gropi ,INCULT ,NEEDUCAT, AGRESIV = PRIMITIV
        Ia-o mai ușor ‼️

      • satmareanu’ Răspunde

        Asculta Faszom Berci,
        Ești angajat la Primarie sau te-a delegat primarul sa-i fii purtător de cuvânt ??? Dacă nu , coki !
        De când nu mai avem dreptul sa semnalam probleme ce apar in oraș ???
        Cu ce te-a deranjat problema ridicată , și cine îți da dreptul sa jignești ???
        Chiar nu ai rusine ???
        La periferie îți este locul , printre gândaci !!!

      • Mișu Răspunde

        Mai Cristinica,
        Ia spune tu, cu același tupeu cu care ai reacționat prompt, la postările oamenilor , ce salariu încasezi cu nesimțire din banul public la primărie – plătit din taxele și impozitele celor pe care i-ai insultat aici ???
        Știe domnul primar ce jigodie are in slujba sa ???
        Dacă nu ,poate ar trebui sa afle și sa vedem ce părere are ???

  2. H&R Răspunde

    Politicieni? Deja au intrat in casa.. :)))

  3. ș[email protected] Răspunde

    A fost ambrozia. Au fost amenintari: distrugeti sau AMENDA! Noi, locuitorii, pe cine sa amendam că sunt gandaci și încă multi de tot?

  4. Satmarean Răspunde

    E pur și simplu plin de gândaci. Put ca dracu de urât și e plin de ei, intră în case, e plin peste tot. Necesită urgent o dezinsecție, dar urgent !!!. La fel a fost și anul trecut !.

  5. Una Răspunde

    Țânțarii ne-au năpădit anul ăsta, acum gândacii ăștia oribili și putueoși, domnule primar Kereskenyi Gabor vă rugăm luați măsuri. În nici un oraș nu am mai văzut și întâlnit așa ceva !!!

  6. unu Răspunde

    Am fost în Oradea nici un țânțar măcar, dar unul sau o muscă, nemaivorbind de gândaci !. De ce acilo se poate și aici în Mun. Satu Mare nu ???

    • Milițianul Răspunde

      Păi se poate pentru că Oradea are primar, noi avem doar un bețiv

      • cristina jones Răspunde

        LA NOI MAI SUNT SI PROST CA TINE ……NEMERNICULE

        • !!! Răspunde

          Dacă așa ești obișnuit sa trăiești in jeg , înconjurat de gândaci , este treaba ta , dar lasă-ne pe noi sa cerem soluții celor care și-au asumat gestionarea intereselor comunității!
          Janghinosule !
          Ce-ai vrea ? Sa fim multumiți cu jegul ce ne înconjoară , la fel ca tine ⁉️

        • Vera Răspunde

          Ca primarul este bețivan , știe toată lumea , este de notorietate , putem dovedi oricând , 🤪, dar tu de unde știi ca Milițianul este nemernic ???
          ALUPIGUS (pe limba ta SZOPOD)🤪🤪🤪

    • Oradean Răspunde

      Si de ce nu te muti in Oradea? Cine nu te lasa sufletelul meu?

      • !!! Răspunde

        De ce PLM sa ne mutam ?
        A fost declarat Satu Mare ZONA LIBERĂ DE IGIENA ?
        Ca tu și alții ca tine sunteți toxici , asta știm , dar regula este ca se elimina TOXINELE , și nu invers !
        Marș dracului de imbecil !!!

    • Hmmmm Răspunde

      Cu cat mediul e mai sanatos,cu atat e mai multa viata. Faceti- va o plimbare prin orasele mari a europei doar,de la cat de infecte sunt,nu sunt nici insecte. Cat despre tantari , mai marea vina o are Somesul. Nu va mai plangeti de insecte,sunt probleme mult mai grave.

      • Maria Răspunde

        Sa înțeleg ca ar trebui sa ne obișnuim sa trăim cu gândacii in case ??? Ce urmează ? Șoareci , sobolani, nu , ca doar și ei sunt vietăți !!!
        Tu realizezi despre ce se vorbește aici , mai FORMA DE VIAȚA ???

      • Romi Răspunde

        Ia “faceți-va” tu un consult medical de specialitate , ai mari probleme de sănătate ,la cap ii baiul , poate o operație pe creier ar fi soluția , dacă nu cumva este prea târziu!!!

  7. Kuka Răspunde

    Bai prostilor, orasul este inconjurat de campie, trece somesul prin mijlocul lui, cum naiba vreti sa nu fie insecte?
    Ar trebui să stropeasca zilnic cateva saptamani la rand ca sa nu fie insecte, si apoi, chiar daca ar curata orasul, peste camp nu are voie sa stropeasca, in primul rand deoarece nu apartine de primarie, apoi pentru ca otraveste terenurile si implicit mancarea de anul viitor, boilor care sunteti!
    Apoi plangeti ca aveti tot felu de bube si boli sau alergii!
    Montati-va plase impotriva insectelor, nu asteptati sa vina primaria sa va faca curat in case, jegosilor!

    • ... Răspunde

      Cum? Exact cum se face în alte orașe care tot sunt la câmpie, tot sunt traversate de râuri și prin care NU ai voie ca turma de oi să traverseze pe dig sau pe pod! Exact așa! Dar asta presupune administrație locală, dezinsecție, deratizare, deparazitare, igienă, curățenie, servicii competente de salubritate etc., etc., etc. Măcar acum în pandemie!😱

    • 1satmarean Răspunde

      Mai pulifrici,
      Te-ai trezit și ești pus pe harta!
      Nu a chemat nimeni primăria sa curețe casele …
      Se impune însă o dezinsecție urgent , așa cum se face in lumea civilizata , dar tu nu ai de unde sa știi , pentru tu nu cunosti ce este aceea civilizatie. Da ai sti, ai avea umblat mod de adresare , chiar dacă nu ești de acord cu ce se spune .
      Dar , dacă nu ești angajat la primărie și nu ești nici plătit sa postezi psntru primar , de ce plm te-și opărit in halul asta?
      Lasă oamenii sa-su spună pasurile(problemele pe întelesul tău )și nu te msi bagă precum musca in curul calului !!!
      Și in dlt părți sunt râuri ,

  8. 1satmarean Răspunde

    …și câmpuri in jurul localităților si nu îți intra gândacii in gura când mergi cu copii in parcuri , sau când te plimbi…
    Dar tu nu știi nici asta pentru ca nu ai astfel de preocupări …
    Și vorba cuiva : împotriva țânțarilor de de plm s-a stropit ,(nu ca s-ar fi stropit suficient , doar stat cât sa ne scoateți ochii) nu se putea rezolva tot cu plasa la geamuri ???
    Dacă ești angajat la primărie , pe banii noștri , pleacă in plm de nesimțit, si tu cei ca tine am mai văzut aici vreo doi , care stați prost cu nervii și cu bunul simt , nu sunteți de neînlocuit .Asfel vom plăti salariile pentru mai putine putori , și ne-or rămâne bani de plase …împotriva gândacilor .
    Și încă ceva : când te adresezi in spațiul public , nu uita : nu ești in familie si nu vorbești așa cum vorbești cu mămica , cu soacra sau cu soția ta (asta apropo de “boilor “), unde probabil ti se permite .

    • Kuka Răspunde

      boule care esti tu bou ca asa tea facut mata de bou imputit!

      • 1satmarean Răspunde

        O evaluare psihiatrică nu ti-ar strica.
        In funcție de rezultat vedem , poate este necesar un ordin de restrictie in raport cu lumea evoluată !!!
        Cum a reușit mămica ta sa te facă atât de primitiv ???
        Mare performanța!!!🙃

  9. Feri Răspunde

    Cred că aici comentează numai cei care stau la bloc, și nu au grădină.
    Pe mine m-au disperat toată vara. Atacă orice plantă/fruct. Au început cu zmeurul, pe urmă cireșul, caișii, nectarinul, părul, prunul, roșiile ș.a.m.d.
    Fac o pagubă între 70-100% la orice cultură. Nici nu le poți stropi, că atacă atunci, când fructele sunt deja în coacere.
    Acum le-a mai rămas dovleceii ornamentali, alunul și ceva ardei iuți. Se mulțumesc și cu astea.
    Nu prea mai are rost să lucrăm grădina.
    Tare mă tem, că invazia asta în câțiva ani va afecta toată producția de legume-fructe. Atunci să vedeți probleme și criză!

    Dacă aș avea numai problema, că toamna încearcă să intre în casă, aș fi foarte fericit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.