Ultima actualizare: ieri, 21:34

Locale

FOTO. Protest la Satu Mare: Pensionarii au ieșit în stradă să ceară majorarea pensiilor cu 40%

Un grup de pensionari a protestat în această dimineață, în Piaţa 25 Octombrie, faţă de nivelul creşterii pensiilor decis de Guvern.

Cei peste 70 de pensionari din cadrul celor trei asociații de pensionari din Satu Mare, Liga Pensionarilor ”Unirea” Satu Mare, Liga Pensionarilor ”Armonia” Satu Mare și Asociaţia Județeană a Pensionarilor, doresc majorarea pensiilor cu 40% și desființarea pensiilor speciale.

Consilierul prefectului din cadrul Cancelariei, Victor Ioan Cernea, a întâmpinat protestatarii și le-a explicat că majorarea votată de Parlament a fost adoptată prin Legea nr. 127/2019 care prevede majorarea etapizată a pensiilor până în anul 2021. În urma adoptării Ordonanțelor de urgență nr. 135/2020 și 136/2020 Guvernul a decis să majoreze pensiile publice într-un procent de 14% ținând cont de evoluția situației epidemiologice de pe teritoriul României care indică o creștere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2 și de necesitatea luării unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației.

Protestul s-a încheiat odată cu depunerea memoriului care va fi înaintat autorității centrale.

27 comentarii

  1. moscraciun Răspunde

    imi place ca toti au masti..de era unu cu covid acolo nu mai prind aia pensia urmatoare…idiotii naibii

  2. x-ulescu Răspunde

    Iesiti masiv la votu pentru parlamentare …daca ajung la putere pnl-isti si usr-istii plusiti NU mai pupati voi pensii marite , se va iesi la pensie la 70 de ani ,ca sa poata da pensii cateilor lor din fortele de represiune de la 44 de ani. Si nici asa nu e sigur pentru ca ei fura voturile cu sacu

  3. ... Răspunde

    Și între timp peste graniță de la anul se reia plata pensiei 13. Nici mie nu-mi place de Orban diktatorulâ chiar îmi displace dar uite că măcar are grijă să închidă gura celor care sunt mai necăjiți. Orban al nostru atâta știe că nu sunt bani. Dar în schimb sunt bani pentru șmecherii.

  4. S Răspunde

    Dragi pensionari , corect ar fi sa cereti: RUGAM TĂIEREA CU 40% A SALARIILOR BUGETARILOR CA SA NE CREȘTEȚI PENSIILE CU 40 LA SUTA.

    • Milițianul Răspunde

      Să dea Orban să te audă și să și treacă la acțiune….
      Greu de crezut, chiar imposibil

      • Altu Răspunde

        Corect ar fi, să pună impozit de 90% pe salariile din privat, să fie bani de pensii și pt bugetari. În România doar pensionarii și bugetarii trebuie să trăiască,sclavii din privat să muncească pt ei. Un pensionar cu 1500 Ron se plânge,dar un muncitor care are copii și poate o rată pt casă , ăla ce să mai zică. Mai ales că Lucovid i-a ținut cu 75% și pe mulți i-a făcut șomeri. Să dea Dumnezeu să intre țara asta în faliment.

    • +++ Răspunde

      Sau reducere cu 40% a bugetarilor.

  5. Manea Răspunde

    Ar trebui sa cerem anularea pensiilor speciale si recuperarea sumelor platite pana acum . Apoi se poate discuta de cresterea punctului de pensie pe o grila in functie de venit . Cine are deja 3-4000 pensie nu poate pretinde cresterea identica cu a unuia care are 900 . Pensia minima in Romania ar trebui sa fie undeva la 1500 ron pentru minim 15 ani cotizati .

  6. Raul Răspunde

    Suntem pe deficit bugetar. Cheltuim 100 de lei dar incasam doar 80 de lei. 20 sunt din imprumuturi.
    Sa mareasca si mai mult ar insemna un deficit si mai mare. Toate aceste mariri se vor reflecta prin mariri de taxe si impozite, plus noi imprumuturi externe.
    Ca o paranteza, in SM avem printre cele mai mari impozite din tara..

    • ... Răspunde

      Da @Raul, dar faptele prezentate de tine nu sunt din vina pensionarilor care au cotizat către fondul de pensii ci din cauza proastei gestionări a fondurilor deja colectate. Dacă vrem respect trebuie să dăm respect. Acești pensionari nu au nici o vină. În paranteză spus pensiile trebuiau mărite din ianuarie 2020. Ce a fost în ianuarie de nu au fost mărite?

    • Ardeleanul Răspunde

      Corect ar fi sa ceară de la psd,totodata sa ceara si taierea pensiilor speciale.Ca doar are psd-ul de unde da,din impozite ce vor fi marite din buzunarul nostru al tuturor idioti naibi.

  7. realist Răspunde

    Marirea pensiilor cu 40% a fost o decizie populista a celor de la psd, nesustenabila dpdv bugetar. Au dat-o din pix.
    Sa nu uitam ca marirea salariilor bugetarilor a cauzat cresteri de preturi mai ales in segmentul imobiliar.

  8. Ion Răspunde

    După mintea ta ar trebui sa avem cu 40% mai puțini medici și asistente, profesori, politiști, militari, judecători, oameni în cultură, etc. Că ți se pare ție ca sunt prea mulți din aștia… Băi da proști și mulți mai sunteți pe lumea asta!

    • ... Răspunde

      După mintea ta problema ar trebui rezolvată cu un glonte/capita dacă pensionarii ăștia nu se lasă și sunt #rezist și nu cedează nici de dragul covidului? Ce se cere nu din ianuarie trebuia dată. Majorarea trebuia aplicată de cel puțin un an sau doi minim! Deja este mai mult decât târziu! Guvernul nu este ornament. Este pus ca să rezolve problemele curente ale țării! Dacă nu se descurcă să vină alții! Nu poți să guvernezi și tot să te bazezi pe toleranța și răbdarea fără limită a unor clase sociale în favoarea altora. Asta sub nici o formă. Bine că de pensii speciale și de mărirea salariilor și veniturilor pentru parlamentari s-au găsit fonduri suficiente! Toate astea anul ăsta în pandemie! Este o manipulare grosolană că nu sunt bani. Să-ți dau un exemplu? Uite! În stare de urgență când sectoare întregi și afaceri s-au închis sau și-au redus actuvitatea s-a plătit șomajul tehnic. Așa e? Între timp toți bugetarii (și nu sunt puțini) au stat frumos la birouri, la căldurică să nu cumva să se infecteze și au luat salariul întreg! Mă întreb și eu de ce? Pentru că și acolo s-au restrâns activitățile. Nu mi se pare normal. Dacă toți luau pe două luni 75% din salar nu mureau nici ei și arătau măcar o fărâmă de solidaritate față de restul “negrilor de pe plantația Romanistan”.😱😤😪

  9. +++ Răspunde

    Ioane te-am prins ești unul dintre bugetari cu salariu gras, dar ști cum se spune în popor, Ion nume de prost.
    Din 1 400 000 de bugetari, cei enumerați de tine au următoarea reprezentare
    Profesorii ; – 280 000
    Politisti – 128 450
    Militari. – 72 800
    Justiție. – 16 717
    Sănătate. – 16 736
    Total. = 514 689
    De ei să nu se atingă nimeni, dar ce te faci cu restul. Mai documenteazăte înainte să scrii ceva. Uită-te mai puțin la Antena 3 și RTV. Spor la citit.

    • Cetateanul turmentat Răspunde

      Dar de ce nu i-ati inclus si pe cei din servicii? Ca si ei sunt tot bugetari.
      Sunteti interesant!

  10. Cetățeanul turmentat Răspunde

    Nu sunt bani pentru marirea pensiilor normale, dar sunt bani pentru pensii speciale de cateva zeci de mii de lei.
    Ce dovada mai clara ca suntem condusi de cei din instituriile de forta? Oameni pe care nu i-a ales nimeni in niciun scrutin, iar Romania nu mai e un stat democratic.
    Cei din comisiile parlamentare tremura in fata reorezentantilor serviciilor, in loc sa fie 8nvers, ca in Congresul SUA, de exemplu.

    • x-ulescu Răspunde

      pensie la 44 de ani ,pentru un sef din politie !!! si pensie babana , nu a luat un certificat care sa-i permita sa aiba acces la documente clasificate ,secrete . Oare de CE ? nu a primit certificatul ala ? pentru ca nu era de incredere !! si statul il recompenseaza cu pensie de la 44 de ani !!! Cati or fi ca asta ? politie ,servicii , justitie . pentru aia muncesc majoritatea pana la 65 de ani ?? pentru pensii de nimic !!

  11. H&R Răspunde

    Practic taierea pensiilor speciale ar fi sa renunte ei la pensiile astea. CCR ar trebui sa faca , dar tocmai ei sunt cei mai vizati in acest caz. E o caracatita mare asta. NU SE VA INTAMPLA NICIODATA!

    • ... Răspunde

      Da’ cum să renunțe? Ei au “muncit” mult pentru pensia aia specială!😱🤮😣😫😤

      • Dragnea Răspunde

        Ei nu au muncit.
        Voi ați toooot votat pt ei, psd-ul.
        Idioți utili ce sunteți.
        Si acuma râdeți de bieții bătrâni, părinți sau bunici, că au crezut in minciuni.
        De altfel , săracii și ei au fost folosiți drept Idioți utili, pe promisiunile deșarte in ceea ce privește maririle de pensii.

        • ... Răspunde

          Drept răspuns la replica ta re tog să consulți emoticoanele de la sfârșitul textului ca să îți dai seama de părerea mea despre acest lucru. Asta dacă nu ai sesizat niște semne diacritice (în speță “) prin text.😱😥 Să știi că nici când Iliescu “salva” democrația contra lui WCTudor nu am votat pezede. Am eu motivele mele foarte serioase. Deci …..
          În momentul de față și nu numai acum ci de vreo 20 și ceva de ani pensionarii sunt furați pe față și batjocoriți de “minunatul” stat Romanistan.

          • H&R

            Trist dar asa este. Eu oricum nu am votat niciodata “peszede”. Dar ce sa facem daca romanului ii place sa fie batjocorit/jefuit de propriul guvern si/sau conducere. Sunt vanduti ca niste sclavi pe vremuri la bani marunti , sau ca sa nu zic ca niste curv& ieftine. Poate acum o sa fie ceva schimbari cu o noua generatie, dar nu de politicieni ci de oameni care sunt deja o noua generatie.

  12. Dragnea Răspunde

    Sindromul Stockholm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.