Ultima actualizare: azi, 20:02
Locale

FOTO/VIDEO. Accident cu victime în Satu Mare. Impact puternic între două mașini

UPDATE. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului produs ieri seară pe strada Gabriel Georgescu din municipiul Satu Mare. Un tânăr nu a oprit la STOP și a intrat în coliziune cu un autoturism care, în urma impactului, a fost proiectat într-un copac.

Ce spune Poliția:

Ieri, 25 octombrie, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului Satu Mare a avut loc un eveniment rutier. În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un sătmărean, de 23 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism, pe strada Zutphen, din municipiu, şi ajuns la intersecție cu strada Gabriel Georgescu, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier „OPRIRE”, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din Păulești.

În urma impactului, autoturismul care circula pe strada Gabriel Georgescu a fost proiectat într-un copac. Ca urmare a impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a doi pasageri din autoturismul condus de tânărul, de 21 de ani. Ambii conducători auto implicați au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Știrea inițială:

Un accident de circulație a avut loc în această seară, duminică, 25 octombrie, în municipiul Satu Mare, după ce două autoturisme au intrat în coliziune.

Accidentul s-a produs în această seară în jurul orei 18.30, pe strada Gabriel Georgescu din municipiul Satu Mare. Două mașini, un Mercedes și un Volkswagen Golf, s-au ciocnit puternic. Potrivit primelor informații, evenimentul rutier s-a produs după ce șoferul autoturismului VW nu ar fi acordat prioritate în intersecție. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, oamenii legii urmând să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs accidentul.

12 comentarii

  1. P. Beata Răspunde

    Prima data sa tundeti copacii care obstructioneaza semnele de circulatie si vizibilitatea in intersectii . LA iesirea din Carpati (ztrada cu Unicarm) trebuie sa iesi cu masina mai mult de 1 metru in Bulevardul Lucian Blaga pentru a vedea daca vine cineva pe sensul spre centrul orasului . Sunt acolo 2 sau 3 tufe care blocheaza vizibilitatea .

    • trilulilu Răspunde

      Sugerez ca destinație planeta Marte pe tine. Acolo nu planează asupra ta pericolul tufelor.

      • Satmarean Răspunde

        ‘trilu’ esti prost si pe deasupra si rau intentionat. Ai cumva si permis de conducere? Daca da nu se vede… te legi de un fapt real si periculos existent.

        • trilulilu Răspunde

          Dar în cazul de față NU! În cartierul funcționarilor circuli cu maaaare atenție indiferent cine, unde, cum și când are prioritate. Asta dacă ții la mașina ta și la integritatea ta corporală. Că dacă nu …😱😥 Din ce se vede pe poze, adică din pagube, nici unul nu a circulat cu 50 km/h. Asta e. Am permis de multișor dar așa accident nu am “reușit”. Conduită preventivă, copiii!!!

          • Ionica

            @trilulilu Ai dreptate. In orice cartier trebuie sa conduci preventiv, nu numai in cartierul functionarilor

    • Vulpea bi-polara Răspunde

      Tufe? Poate te uitai in oglinda…

  2. trecătorprin satu mare Răspunde

    In Satu Mare se circula doar cu viteza mare, și aiurea. Mașinile fug, taximetristrii sunt la raliu, bicicletele sunt mereu pe trotuare, iar trotinetele pe unde vor. Trecerile de pietoni nu sunt sigure, dovada numarul mare de accidente.

  3. Anonim Răspunde

    Viata este frumoasa !

  4. Eu Răspunde

    Am inteles concluzia Politiei Rutiere dar am si eu o intrebare: Cu ce viteza a circulat acel viteaz cu o vasta experienta in sofat de 21 ani ? Circuland cu viteza legala,adica 50km nu s-ar fii intamplat asa prapad. Ma refer la epavele din poza. Nu are legal nici o vina ,avand drum cu prioritate dar totusi da de gandit.Sa intimplat de n ori accidente in accea intersectie !

  5. Xman Răspunde

    Toti criminalii au permis de conducere, putea fi si mai rau! Pai daca era Logan erau victimele erau decedate sigur!! Dobitocul ala sa predea carnetul ca nu merita sa-l detina si sa devina pieton pe viata!!

  6. pop ioan Răspunde

    Am fost la fata locului imediat dupa impact.In fotografia facuta de linga linia continua , in spatele celor doi pietoni (martori) se vede un Porsche Cayenne parcat ” regulamentar” exact in coltul strazii obturind total vizibilitatea conducatorului VW spre stinga. Ca sa se asigure totusi , a scos botul masinii mai in afara pina avea vizibilitate. In acel moment a si fost lovit.VW practic era oprit. Imediat dupa sosirea politiei , la “recomandarea ” lor, Porschele a disparut in directia P-ta Titulescu.Va dat seama cam ce viteza avea Mercedesul? Loveste VW , care se invirte cu 180 de grade si dupa aprox.10 metri se face zob intr-un copac avind cel mai probabil frinele actionate. Si toate acestea la 50Km/h???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.