Ultima actualizare: azi, 14:36

Locale

FOTOGALERIE. Nașterea în pandemie, la Spitalul Județean Satu Mare! Mărturia unei proaspete mămici

Nașterea în pandemie, la Spitalul Județean Satu Mare. Secția de Obstetrică a spitalului a primit doar cuvinte de laudă din partea unei proaspete mămici, ce, deși a născut în vreme de pandemie, a rămas cu o impresie foarte bună legată de personalul și condițiile din această secție.

Într-o postare pe Facebook, jurnalista Ioana Pietrar a împărtășit experiența pe care a avut-o la Secția de Obstetrică, în urmă cu câteva zile, precizând faptul că își dorește ca mesajul ei să fie un semn de apreciere față de personalul de acolo, dar și un mesaj de încurajare pentru femeile ce urmează să nască la Spitalul Județean.

„Pentru că în ultima perioadă au ieșit în evidență doar cazuri negative legate de Spitalul Județean Satu Mare, conștiința mă obligă să împărtășesc experiența pe care am avut-o zilele trecute la secția de obstetrică a spitalului.

Vreau să încep prin a mulțumi întregului personal de la secția de obstetrică (infirmiere, moașe, asistente, medici), dar în mod special medicilor Viorica Varodi (pentru că a fost alături de mine încă de la început, în orice zi, la orice oră), Iosza Tania (pentru că m-a asistat într-un mod absolut superb la naștere, iar atunci când i-am mulțumit mi-a spus că reperul ei este conștiința proprie – un mare OM), Istvan Lukacs (pentru că am avut o urgență în garda lui, iar de atunci am păstrat legătura, asigurându-mă că îmi stă la dispoziție oricând cu sfaturi sau indicații).

Foarte pe scurt:

Duminică, la ora 4:00 dimineața, pe lângă temerile firești legate de naștere, am mers la spital cu teama de necunoscut și de singurătate, având în vedere vremurile pe care le trăim. Am ajuns pe secție, unde două asistente mi-au recoltat probe pentru diverse analize și pentru testul COVID-19. Blândețea, amabilitatea și empatia lor m-au liniștit extrem de mult și am pășit, parcă, cu mai multă încredere în interior. Ulterior, după procedura de internare, am ajuns într-un salon curat, aerisit cu lenjerii curate, călcate și confortabile. A urmat apoi întâlnirea, rând pe rând, cu asistentele, moașele și medicul de gardă, și greu mi-a venit să cred că este real ceea ce se întâmplă. În ciuda durerilor, în mai puțin de o oră, am avut senzația că am fost primită într-o mare familie, unde fiecare membru voia să îmi fie alături cu tot ceea ce putea oferi. Susținerea psihică contează extrem de mult în momentele acelea, iar ei se pare că au înțeles asta și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca totul să decurgă bine. Am mers de la început pe ideea nașterii naturale, însă în durerile acelea îți vine ușor să cedezi. „Ești mai puternică decât crezi!”; „Poți să o faci!”; „Ai ajuns până aici și te-ai descurcat foarte bine” sunt câteva din încurajările moașelor și asistentelor. Încurajări care au contat enorm! Tania Iozsa, medicul ce m-a asistat la naștere, o tânără în vârstă de 33 de ani, pe care personal o consider una dintre comorile pe care Spitalul Județean le are, a fost cea fără de care, probabil, nu aș fi reușit în acest mod. M-a asistat cu fermitate și blândețe, și cred că acestea sunt elementele-cheie de care ai nevoie în acele momente.

Au urmat două zile de spitalizare în „familia de la Obstetrică”. Curățenia, grija, respectul, amabilitatea și disciplina, sunt cuvintele cu care aș putea descrie cele două zile petrecute acolo. Ordinea și disciplina sunt prioritare, infirmierele se ocupă non-stop de paciente, asistentele vin în cazul în care este nevoie, iar medicul intervine în momentul în care este vorba despre o problemă mai gravă și la vizita de dimineață. Lucru care mi s-a părut absolut firesc! De la ora 22:00 și până la ora 6:00 dimineața, pe holuri se vorbea în șoaptă! Întreaga atmosferă este exact cea de care ai nevoie după naștere. Ți se oferă atenție, dar și momente de tihnă. Cel mai important, însă, este faptul că  nu m-am simțit nicio clipă singură, cu toate că ne aflăm în pandemie, iar accesul tuturor persoanelor dinafara spitalului este interzis.

Mai sunt lucruri de îmbunătățit, cu siguranță, dar oamenii de acolo muncesc din greu încercând să facă ca lucrurile să meargă bine. Și nu e o muncă ușoară! Consider că merită acest semn de apreciere, semn pe care îl ofer cu toată sinceritatea și recunoștința! Și sper să fie, totodată, un mesaj încurajator pentru femeile ce urmează să nască acolo și au temeri legate de personal, condiții… etc.

PS: Am hotărât să nasc la Spitalul Județean Satu Mare după o analiză, spun eu, destul de serioasă a clinicilor private și a spitalelor din zonă. Auzisem că personalul Spitalului Județean Satu Mare este unul profesionist, care a rezolvat foarte multe cazuri complicate. Acum, la câteva zile după momentul nașterii, pot să spun cu fermitate că nu îmi pare rău de decizia luată și vă îndemn pe toți să priviți cu ochi buni eforturile echipei acestei secții”, este mesajul Ioanei Pietrar.

 

9 comentarii

  1. Sm Răspunde

    Numai inconștienții fac copii acum. Ce viitor îi oferi,unul cu mască, închis în casă și fără socializare. Măcar noi ăștia mai ” bătrâni” am prins și vremuri normale,putem muri liniștiți,pacat de copii .

    • Alexandra Răspunde

      Deci dupa părerea ta ar trebui ca toate femeile care rămân însărcinate sa facă avort??? Sau la ce te referi??? O sarcina durează noua luni si eu am un baietel de 2 luni jumate si am ramas însărcinată cu el anul trecut ce ar trebui sa fac am nascut in plina pandemie

      • Sm Răspunde

        @Alexandra,mă refeream că acum să nu proiectezi copii,care a fost pe drum asta e , să fie sănătos.

  2. Curiosul Răspunde

    Salon VIP…..
    În celelalte nu e așa curat….

  3. Mae Răspunde

    Aceste saloane sînt VIP și arată bine datorită penticostalilor din satu mare !!!!! Care le-au renovat și așa mai departe !!!!,nu datorită politicienilor sau papici care a făcut doar ptr ea !!’ Noapte buna

  4. Pacient Răspunde

    Aceste cadre medicale sunt demne de admirat. E adevărat că ele își fac datoria. Le mulțumim! Daca toți ar fi așa spitalul din Satu Mare nu s-ar mai numi spitalul rușinii.

  5. Satmarean 1 Răspunde

    Eu nu pot sa inteleg cum cineva poate sa scrie ca e forte bine si curat si altii contrariul. E clar ca cineva minte cu nerusinare. Sa le fie rusine acelora care se simt. Daca s-ar face azi un reportaj acolo am afla sigur adevarul si cine sunt postacii la care nu le este bine indiferent ce ar face unii sau altii.

  6. Nicoleta Răspunde

    Sânt asistente și infermiere amabile și sânt și de acelea pe care nu ai vrea sa le întâlnești niciodată dar când vine vorba de atenție ești tratat în funcție de doctorul care l-ai ales în această postare e vorba de doamna Varodi (șefa pe obstetrica ginecologie) pacientele ei vor fi tratate cu atenție dar nu putem spune același lucru și de pacienți diferiților doctori care mai sunt pe secție ,iar despre curățenie nu mai vorbim la salon vip am stat făcut și am stat cu picioarele in apa că nu curgea din cauză că era înfundat atunci despre ce vorbim de matura și spala pe jos doar unde umbla popa (cum e vorba )nu mai vorbesc de cazul in care o pacienta a avut hemoragie și a fost ținută doua ore pe coridor razamata de perete tremurând sunt multe și multe ce am văzut și trăit acolo …

  7. Ella Răspunde

    Ferească Dumnezeu să mai ajung într-un asemenea spital! O mizerie de spital. Personalul jalnic. Dacă nu le bagi în buzunar nu te baga în seama. Își bat joc de pacienți prin vorbind la mișto de gen”haide doamna normal ca te doare, ptr copilul tău te chinui “. Fără o injecție, calmant ceva te lasa sa te chinui singura pana iese bebele” zicând ca așa trebuie “cu ce sa ma ajute ele” după care în ungurește comentau altceva ca știau ca nu înțeleg. Mizerii de oameni. Coșmar nu-mi pot reveni și uita toate jicnirile. Credeam ca nu mai trec orele.am cerut calmant au spus ca nu mai au.am plâns în continuu doua zile, copilul nu l ni l adusese ptr ca nu aveam rezultatele testului covid. M a întrebat o asistenta de ce plâng”am spus ptr ca s m au înjosit bună cu vorne”la care ea a spus ca nu are cum mi s a părut. O vorba frumoasa sau de incurajare nu am auzit. În baie fumau femeile și infirmierele.medicamente, hârtie igienica, dezinfectant
    absolut nimic nu au. cosmarul care ma va urmări o viata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.