Ultima actualizare: azi, 14:33
Naţionale

Oradea a depășit pragul de incidență de 3 la mie și intră în scenariul roșu

Oradea şi alte şapte localităţi din judeţul Bihor au depășit pragul de incidenţă de 3 la mie infectări, astfel că școlile vor intra în scenariul roşu, a hotărât luni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor (CJSU), potrivit Agerpres.

Localităţile în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor depăşeşte 3/1.000 de locuitori sunt Oradea, Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidişelu de Sus, Sânmartin, Căbeşti şi Bratca, potrivit analizei efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Bihor (DSP).

,,Impactul deciziei de a trece la cursuri online în învăţământul preuniversitar este redus de faptul că preşcolarii şi elevii din ciclul primar sunt în vacanţă timp de o săptămână, interval după care situaţia va fi reanalizată”, se arată într-un comunicat al Cancelariei Prefectului.

Cele mai importante măsuri de sănătate publică ce se aplică în localităţile unde incidenţa este mai mare de 3 cazuri/1.000 locuitor sunt: este obligatorie purtarea măştii atât în interior, cât şi în toate spaţiile deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele cu vârsta mai mare de 5 ani; este suspendată activitatea cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior, dar este permisă funcţionarea teraselor şi livrarea la domiciliu; este suspendată activitatea cu publicul a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi sunt suspendate activităţile cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

CJSU a analizat şi aprobat scenariile de funcţionare în cele 202 unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică din judeţul Bihor. CJSU a aprobat funcţionarea în scenariul roşu, în care învăţământul preuniversitar se desfăşoară online, în localităţile Oradea, Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidişelu de Sus, Sânmartin, Căbeşti şi Bratca. Şcolile vor funcţiona în scenariul roşu în intervalul 26 octombrie – 2 noiembrie, după care situaţia va fi reanalizată.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.