Ultima actualizare: azi, 13:29
Locale

ȘAH. Sebastian Ursan, cel mai tânăr câștigător al Memorialului “Iuliu Szabo”

În perioada 8-11 octombrie, la Casa Meșteșugarilor din Satu Mare s-a desfășurat Memorialul “Iuliu Szabo”, ediția a 7-a, din cadrul Festivalului Internațional de Șah Satu Mare. În acest an au participat 50 de șahiști din Satu Mare, Baia Mare, Pecica, Târgoviște, Târgu Mureș, Craiova, Pașcani, Sighetu Marmației, Ploiești, București, Suceava, Moldova.

Câștigătorul turneului principal de la FISSM 2020 a fost tânărul Sebastian Ursan de la ACS Șahistul Pecica. Născut în anul 1998, în Timișoara, Sebastian acumulat 5,5 puncte după 7 runde. Este cel mai tânăr câștigător al Memorialului “Iuliu Szabo” din istorie. Totodată, de remarcat că toți șahiștii de pe locurile 2-8 au acumulat câte 5 puncte. Pe locul 2 s-a situat sătmăreanul Attila Szabo, legitimat la Clubul de Șah al Municipiului Baia Mare.

Clasament general: 1.Ursan Petru-Sebastian (Pecica) – 5,5p, 2.Szabo Attila (Baia Mare) – 5,5p, 3.Titu Maiorescu-Dorin (Târgoviște) – 5p, 4.Visoescu Alexandru (Regional Nord-Est) – 5p, 5.Ilieș Sandor (Târgu Mureș) – 5p, 6.Mintău Andrei (Craiova) – 5p.

Fondul total de premiere a fost de 5.500 de lei. La general s-au premiat primele 6 locuri după cum urmează: 1.300/ 900/ 600/ 500/ 400/ 300 de lei. S-au acordat şi premii speciale în funcţie de Elo, la feminin şi veterani (+65 de ani), cel mai bun sătmărean.

Premii speciale:

Elo 2001-2100: 1.Andrei Filip (București)

Elo 1901-2000: 1.Pislariu Ștefănel-Vasilică (Pașcani)

Elo 1801-1900: Sarivan Margareta (Moldova)

Elo 1701-1800: Morariu Adrian (Pașcani)

Feminin: 1.Trifoi Mihaela-Ioana (Sighetu Marmației)

Veterani: 1.Grad Gheorghe (Sighetu Marmației)

Cel mai bun sătmărean: 1.Follert Iuliu (CS Voința Satu Mare)

Câştigătorii Memorialului ”Iuliu Szabo” 2014-2020:

  • 2014: Mihai Bonte (băimărean legitimat la CS Şah Club Galaţi)
  • 2015: maestrul internaţional Ruslan Soltanici (Republica Moldova)
  • 2016: maestrul internaţional Aczel Gergely (Ungaria)
  • 2017: marele maestru Sergey Kasparov (Belarus)
  • 2018: marele maestru Aczel Gergely (Ungaria)
  • 2019: maestrul internaţional Martin Nayhebaver (Slovacia)
  • 2020: candidat de maestru Ursan Petru-Sebastian (Pecica)

Ediția 2020 a Festivalului Internațional de Șah Satu Mare a fost organizată de CS Voința Satu Mare cu sprijinul Consiliului Local Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare. Organizatorii țin să le mulțumească tuturor participanților și îi invită cu drag la următoarele concursuri din județul Satu Mare.

Arbitrul șef a fost Radu-Cătălin Chirilă, iar directorul de turneu Muller Wilhelm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.