Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Accident grav în județ! Sătmăreancă transportată de urgență la spital

Vineri, 20 noiembrie, în jurul orei 13.40, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Petrești, a avut loc un accident rutier.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, de 28 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga astfel că a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus de o femeie, de 40 de ani, din Carei, care se afla în depășirea acestuia.

După producerea impactului, primul autoturism menționat a fost proiectat în alt autoturism care era parcat pe un pod. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a femeii de 40 de ani, fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.