Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Accident cu două victime în județ. Impact frontal între o mașină și o autoutilitară

La data de 01.12.2020, în jurul orei 16:45, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Supuru de Sus, soldat cu rănirea a două persoane.

Cercetările polițiștilor au relevat faptul că un tânăr de 24 ani, din județul Sălaj, conducând un autoturism pe DN 19A, pe fondul oboselii ar fi adormit la volan și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un cetățean polonez de 35 ani.

În urma evenimentului, șoferul din autoturism a fost rănit ușor, iar pasagera din dreapta, de 20 de ani a fost rănită grav. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.