Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

FOTO. Vânzătorii de brazi din județ, controlați de polițiști! A plouat cu amenzi

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii sătmăreni participă la acțiuni organizate pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun. Acțiunile sunt coordonate la nivel național și se desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu angajați ai Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali.

În cadrul acestor acțiuni sunt instituite filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează:

– controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și

-verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

În ultimele 24 de ore, pentru neregulile constatate au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei. Polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea Legii nr.171 din 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. În total, au fost ridicați în vederea confiscării 85 de pomi de Crăciun, în valoare de aproximativ 1 600 de lei.

Polițiștii vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice prin instituirea filtrelor specifice, patrule în fondul forestier național precum și controale în piețe și la depozitele de profil și vor aplica sancțiuni dacă situația va impune acest fapt.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

18 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Nu numai brazii trebuie avuți în vedere ci și în principal țiganii cu petarde și artificii !!!

  2. Vulpea bi-polara Răspunde

    Dada, ca risca militzienii sa le confiste suedejii caschetele. Mai asa, domol, cat de o poza pt PR, fara riscuri inutile.

  3. Satmarean Răspunde

    Polițiștii sunt ochi zi și noapte pe infractori !!!

  4. Soul Răspunde

    Din pacate sunt doar cu ochii pe ei si nu se intampla nimic. Fiecare an acelasi poveste . Vedeti sapt urmatoare “politisti au confiscat artificii in valoare x” ce pacate ca 80% a fost vandut deja. Ar trebuii sa fie schimbat mentalitatea, ca asa nu are nici in rost legiile daca nu le aplicam in timp. Din pacate la noi atunci se aplicam cans e prea tarziu.

    • satmarean Răspunde

      Soul, dragă, astea sunt legile in Romania, ar trebui reglementate toate ca la nivel european, dar din păcate mentalitatea în România nu e ca cea din vest și de aceea se întâmplă în fiecare an evenimente si accidente !!!

    • Satmarean Răspunde

      NICI I.T.M.-UL ȘI POMPIERII NU AR TREBUI SA DE-A ASA CU UȘURINȚĂ APROBĂRILE ȘI AUTORIZAȚIILE , AR TREBUI VERIFICĂRI AMPLE VEDE-ȚI CE S-A ÎNTÂMPLAT LA COLECTIV !!

  5. satmarean Răspunde

    Camere video, în toate piețele !!!

    • alt satmarean Răspunde

      Ar putea fi o soluție!
      De acord!

      • ... Răspunde

        1. Trebuie să fie și dorința ca treaba să funcționeze. Adică să fie permanent unul de la poliția locală care să belească ochii în camere în centrul de supraveghere sau cum îi zice (și aici am foarte mari dubii).
        2. Nici camerele de supraveghere existente nu suntem în stare să le exploatăm.
        3. Bani, bani și iarăși bani. Adică bani în plus din buget și nu puțini cheltuiți de-a-npulea. Zis pe românește.
        PS. Știu că nu e treaba poliției locale ci a poliției-poliție aia adevărată dar aștept ceva semnal privind ucigașul actriței Dorgai. Totuși au trecut deja 6 ani și e liniște totală. Mie mi-ar fi rușine. Alții în schimb lamentează pe marginea vânzătorilor de brazi sau a fenomenului țighi-țighi. Fiecare cu prioritățile proprii.🤔😮☹😤😱😩😭

  6. Jurist Răspunde

    S-o gătat cu țighi țighi și petardo !!!

  7. Satmarean Răspunde

    Mnye batye-i țâgani , da n-om scăpa odată și-odată de ei, mâncaiar franțu să-i mănânce !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.