Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Many Gyenes a ajuns în Jeddah, punctul de start al Raliului Dakar 2021

Emanuel Gyenes se află deja în Jeddah, punctul de start, dar și de finish, al Raliului Dakar 2020. Sportivul sătmărean va participa la cea de-a 43-a ediție a celei mai solicitante competiții din motorsport din postura de campion en-titre al categoriei Malle Moto, dar și ca Legendă Dakar.

Anul 2020 a început bine pentru Mani Gyenes, el încheind Dakar 2020 cu o victorie în clasa în care s-a înscris. Însă, de atunci, situația a devenit din ce în ce mai dificilă. Începerea pregătirilor pentru Dakar 2021 au fost blocate din cauza pandemiei de Covid-19 și au fost reluate doar în luna iulie. Între timp, la începutul lunii iunie, sportivul sătmărean a suferit o accidentare serioasă la piciorul drept și a fost nevoit să se deplaseze cu ajutorul cârjelor timp de patru luni. Odată scăpat de cârje, Mani a reînceput antrenamentele, dublate de sesiunile de recuperare, iar posibilitatea unei participări în Dakar 2021 a redevenit un obiectiv.

Când am reușit să renunț la cârje și să mă deplasez singur relativ normal, am început să mă antrenez, iar nivelul de optimism și motivarea au crescut rapid, așa că am început discuțiile cu echipa Autonet și cu sponsorii și am luat hotărârea de a participa la cel de-al unsprezecelea meu Dakar. Clasa în care iau parte va fi, ca și în 2020, clasa Malle Moto, fără asistență tehnică.”, a spus Emanuel Gyenes.

Cea mai dificilă competiție enduro din lume se va desfășura, în 2021, între 3 și 15 ianuarie, în Arabia Saudită. Concurenții vor avea de parcurs 7 650 de kilometri în cele 12 zile de concurs. Cu aproape 4 800 de kilometri de probe speciale, traseul Dakar 2021 va forma o buclă, atât startul, cât și sosirea având loc în orașul Jeddah. Această ediție va fi aparte din cauza regulilor și restricțiilor impuse de pandemie, dar și de întâmplările nefericite ale ediției din 2020. Se va pune un accent sporit pe siguranță și navigație, motocicliștii fiind obligați să poarte mereu veste cu airbag care să le ofere o protecție sporită.

În întâi decembrie am lăsat motocicleta în portul din Marsilia pentru a fi trimisă în Arabia Saudită. Eu am zburat spre Jeddah în 26 decembrie, prezentând în prealabil un test Covid-19 negativ. Odată ce am ajuns, trebuie să stau 48 de ore în izolare, după care urmează un nou test. Dacă și acesta este negativ, am dreptul să intru în bivuac și să încep să mă pregătesc pentru start. Deși nu sunt recuperat 100% după accidentare, sunt foarte optimist și aștept cu nerăbdare să pornim în cursă. Vă mulțumesc tuturor pentru susținere! Le mulțumesc și sponsorilor mei, fără de care nu aș fi ajuns aici: Autonet Import, Varta, Vectra Racing, Schlemmer și KTM Center.”, a mai spus Emanuel Gyenes.

La fel ca și anul acesta, Mani va evolua pe o motocicletă KTM și are ca obiective clasarea pe podium la clasa Malle Moto și o poziție în top 30 în clasamentul general.

Un comentariu

  1. Satmarean Răspunde

    Succes și sănătate multă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.