Ultima actualizare: azi, 09:29

Locale

Omul de afaceri Ioan Savu a donat 20.000 de euro pentru Spitalul din Negrești-Oaș

Omul de afaceri Ioan Savu a decis să doneze o sumă importantă de bani pentru a sprijini sistemul de sănătate din județul Satu Mare. Acesta a cumpărat o aparatură în valoare de 15.000 de euro pentru Spitalul din Negrești-Oaș și a sponsorizat unitatea cu alte peste 20.000 de lei pentru achiziționarea de echipamente de protecție.

,,Actuala pandemie mi-a întărit convingerea că semnul cel mai clar al solidarității umane este acela de a sprijini sistemul de sănătate. În acest sens, am sponsorizat Spitalul Orășenesc Negrești Oaș cu suma de 15.000 de lei pentru achiziționarea de combinezoane de protecție și 7.500 de lei pentru achiziționarea de măști și mănuși. Totodată am cumpărat un aparat de spart pietre la rinichi în valoare de 15.000 de euro.

Împreună putem lupta cu succes pe frontul sănătății! Și nu este fericire mai mare decât aceea să ai conștiința că poți fi util pentru semenii tăi, că poți să le alini suferința! Urez tuturor, un an mai bun, al speranței că binele trebuie să învingă răul! Pe toate planurile!”, a declarat Ioan Savu.

Cine este Ioan Savu

În anul 1992 a înființat o firmă în domeniul construcții drumuri, poduri și anveloparea termică a blocurilor, având sediul social în localitatea Negrești Oaș, până în prezent ajungând la peste 100 de angajați. Peste 60 % din cifra sa de afaceri își are ca sursă mediul privat, abia aproximativ 25 % reprezentând contractele cu statul.

Omul de afaceri Ioan Savu s-a impus în mediul de afaceri drept un  întreprinzător serios, câștigându-și astfel aprecierea și respectul tuturor colaboratorilor săi.

2 comentarii

  1. Sabau Ioan Răspunde

    Felicitări domnule Ioan Savu!

  2. Ioan Răspunde

    Un om cu suflet mare! Felicitări!
    Păcat că nu a ajuns deputat, a ajuns păcăliciul de Cozma care nu ar da un sfanț pe gratis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.